DISTRIBUIȚI
În poză: inaugurarea stadionului, LT „Olimp”

La Sângerei a fost dat în exploatare recent, ultimul mini- stadion din cadrul proiectului „Toți împreună”. Terenurile sportive de tip modern, sunt destinate nu doar pentru antrenamentele sportivilor, dar și pentru amatori. Obiectivul sportiv a fost lansat de către Federația de Fotbal a Republicii Moldova în colaborare cu Consiliul raional.

Raionul nostru s-a îmbogățit cu cinci mini- stadioane moderne, pe care se pot antrena sportivii pentru viitoarele campionate sau amatorii sportului pentru un mod sănătos de viață. Terenurile cu o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați au fost construite în incinta instituțiilor de învățământ din orașul Sângerei la Şcoala de Sport „Dumitru Atanasov”și LT „Olimp”, celelalte trei fiind amplasate la gimnaziile din localitățile Prepelița, Bilicenii – Vechi și Heciul- Nou. Cele cinci mini stadioane au un aspect modern, cu gazon sintetic, astfel tinerii vor putea să practice sportul, indiferent de condițiile meteo. „Acest stadion nu trebuie să fie doar a copiilor, ci a tuturor. Sportul are forța de a schimba, de a vindeca, de a încuraja… ca toți împreună să-l practicăm”, a remarcat Mihail BÎRSAN, vicepreședintele raionului.