E greu să vorbești la timpul trecut despre un om, de care ne leagă ani de activitate pe ogorul ziaristicii. Cu trecerea timpului, tot mai mult apreciem valoarea omului pentru care sensul vieții era o luptă veșnică. Acest om a fost regretatul jurnalist Alexandru Ciobanu.
Autor al unor materiale inedite, în care mărturiile pe care le aducea despre problemele oamenilor, agenda evenimentelor, despre miile de vieți curmate în gulagurile siberiene etc. Acum șase luni, într-o zi sfântă de Ziua Învierii, a plecat la ceruri jurnalistul și omul de omenie Alexandru Ciobanu.
Acest ziarist, chiar dacă ar fi trăit două vieți, tot ar fi fost izvor nesecat de amintiri, de pagini de istorie vie, de mărturii valoroase pentru scrierea acesteia pentru generațiile care urmează să afle trecutul poporului nostru anume de la asemenea oameni care au trăit coșmarul unuia dintre cele mai feroce, bestiale și inumane regimuri.
A fost un adevărat martir al neamului, un neobosit patriot, un om milostiv și un adevărat creștin. A fost un jurnalist și om săritor la nevoie și pentru fiecare găsea un cuvânt bun. Avea fier, un simț fin al detaliului, întotdeauna știa să pună cuvântul potrivit la locul potrivit.
Iar sutele de articole, reportaje, interviuri, știri pe care le-a publicat în ziarele locale și naționale, le-a difuzat la radioul național, vor reconstitui adevărata menire a celui care a fost Alexandru Ciobanu într-o lume în care de multe ori omul, grăbit de cotidian, uită că trebuie să trăiască pentru oameni. Citindu-i tristele amintiri așternute pe nenumărate pagini, uneori avem impresia că în față aveai un stejar secular, care se descarcă de memoria a tot ce i-a fost dat să vadă imprimată pe frunzele care i se aștern la poale.
Alexandru Ciobanu a propovăduit de-a lungul vieții sale Adevărul, Dreptatea, Omenia, Cumsecădenia, Dragostea pentru apropiați etc. Atâtea articole bătăioase, cu nerv, a scris. Puteai să nu-i dai dreptate uneori, dar nu puteai să nu apreciezi calitatea și stilul. Era journalist până-n măduva oaselor. Toate le trecea prin prisma unui umor omnipresent, însă care nu conținea niciun dram de sarcasm ce ar putea jigni. Puteai să te jignești tu singur dacă te simțeai cu musca pe căciulă… Necruțător și extrem de tăios cu lichidele sus-puse prin jilțuri oficiale și vânzători de neam, era de un curaj dus până la sacrificiu, de o demnitate și un caracter proverbial.
Am avut norocul de a-l cunoaște, de a petrece ore în șir în biroul de activitate al redacției la radio și la ziarul local. Când deschidea ușa redacției, de la el radia o lumină ce inunda nu doar biroul, dar și tot sufletul. Ne impresiona totdeauna optimismul cu care privea lucrurile și marea lui vocație și har de a înțelege oamenii și starea lor de spirit, felul lui de a vedea lucrurile în alb și negru și, parcă fără să urmărească acest scop, transmitea optimismul care-l caracteriza. A fost pentru noi o revelație să trăim și să muncim alături de dumnealui. A fost omul iertării, n-a fost supărat pe nimeni sau altfel spus supărarea sa a fost trecătoare.
Regretatul jurnalist Ciobanu, a avut darul rar de a fi interesant și a fi credibil în tot ceea ce scria, oricare ar fi fost tematica de abordare și linia de subiect, agricultură, educație, sănătate, social, artă, sport.
A fost plin de curaj, vertical și intransigent, nu se temea să spună lucrurilor pe nume. A iubit foarte mult viața, familia – soția Liuba, se mândrea cu cei doi feciori Radu și Dorin, nurorile Daniela și Carolina, minunații nepoți – Alexandru, Dorina și Lavinia își iubea colegii, prietenii, cei care eram mereu impresionați de energiile lui creatoare, de puterea lui de voință, de bărbăția cu care– și înfrunta destinul. Cu aceiași pasiune, competentă, credință și-a promovat distinsul Alexandru Ciobanu ideile de-a lungul anilor în alte instituții media, în viața de toate zilele.
Zeci de ziariști, scriitori, poeți, artiști, regretatul ziarist i-a găzduit în primitoarea sa casă din orașul Sângerei. În ultimul timp, ne invita la el acasă să ne relateze, să ne sugereze temele unor articole. Mulți dintre noi însă credeam că el este veșnic, că noi negreșit vom ajunge la el…
Drumul însă se curmă chiar și pentru oameni precum a fost Alexandru Ciobanu. Și nouă nu ne rămâne decât să regretăm, rugându-l iartă-ne, bunule, pentru că de multe ori drumurile lungi le considerăm prioritare celor scurte, dar care de fapt sunt pline de sens.
Ne lipsește mult numele jurnalistului și colegului , ale cărui materiale meritau să fie inserate pe prima pagină prin fondul bogat de informație și documente purtătoare de netăgăduit adevăr. A fost și rămâne a fi un întreg Univers. Și nu doar pentru familia sa, rude, prieteni, apropiați. Ci și pentru cei care au intrat într-o relație conștientă cu creația sa. Deplângem alături de familie dispariția reputatului om de presă spunând că „prin dispariția sa, am pierdut un om de valoare, un înțelept al cuvântului și o personalitate cu alese calități morale și intelectuale. E regretabilă această plecare a lui și e situația când caut cuvinte de consolare pentru soție, copii, nepoți, rude, prieteni, pentru colegi. De șase luni regretatul Alexandru Ciobanu și-a încheiat dorurile…și stă la geamul veșniciei. Eternă să-i fie amintirea.
