DISTRIBUIȚI
În poză: imagine de la deschiderea centrului

În orașul nostru s-a inaugurat recent Centrul educațional de plasament temporar al copiilor „Siguranța copiilor = Liniștea părinților”, care se află în incinta Incubatorului de Afaceri Sângerei. Centrul funcționează non-stop și oferă o gamă largă de servicii tuturor copiilor cuprinși între vârsta de 3- 10 ani, ai căror părinți sunt antrenați în diverse activități, sunt preocupați de siguranța copiilor , dar nu au în grija cui să-i lase atât timp cât lipsesc de acasă.

„Pentru a fi fericiţi, copiii trebuie să fie în contact cu două valori fundamentale: libertatea şi siguranţa”, acesta este motto-ul personalului de la noul centru deschis recent. Siguranța copiilor însă i-a amploare atunci, când în timpul liber ei sunt antrenați în diverse activități benefice dezvoltării lor person

ale. „Ideea deschiderii unui astfel de centru mi-a venit în momentele când practic săptămânal auzeam diverse noutăți triste, tragedii care se întâmplă cu copii lăsați fără supraveghere, când părintele este nevoit să plece pe o oră sau mai mult pentru a-și rezolva unele probleme. Vom oferi micuților nu doar spațiu pentru joacă, dar și o serie de activităţi recreative şi de socializare, posibilitatea de a se odihni, după care îşi vor rezolva, sub supravegherea unui pedagog, temele, beneficiind, de asemenea, de activităţi de lectură, muzică, desen etc. Astfel, venim în ajutor tuturor care nu au în grija cui lăsa micuții, când au o programare la medic, sunt plecați la cumpărături sau când au o sărbătoare ” ne-a spus Ludmila PROCIUC, directoarea centrului.
Centrul educațional dispune de materiale didactice necesare pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor precum și de o sală amenajată cu diverse echipamente pentru joacă și un dormitor confortabil. Atât copiii cât și părinții s-au arătat mulțumiți de deschiderea centrului: „În zilele noastre a lasa copiii singuri, nesupravegheați, așa cum era cândva, este un pericol. Prezența unui loc care oferă îngrijire, standarde profesionale adecvate, servicii recreative, de îngrijire şi supraveghere pe timp de zi și noapte pentru copii, sunt binevenite. Acesta va fi o salvare și un sprijin pentru mulți părinți și copii!” a menționat Elena RUSU, mama a doi copii.
Serviciile centrului sunt contraplată. Tarifele variază în dependență de numărul de ore rezervate.

În poză: în timpul jocului