Toamna a fost sărbătorită cu mare entuziasm la Creșa-Grădiniţă din satul Chișcăreni, în cadrul unei ample activităţi intitulată „Carnavalul toamnei” organizată de educatoarea Vera GURDUZA. Sărbătoarea a constituit şi o ocazie de evaluare sumativă a proiectului tematic „Foşnet şi culoare pe cărările toamnei ”.
Proiectul, desfăşurat cu grupele de copii a derulat pe o perioadă de 5 săptămâni, şi a cuprins subtemele: Covor de frunze ruginii, „Coşul cu fructe de toamnă”, „Legumele toate, sunt izvor de sănătate”, Ce se întâmplă cu vieţuitoarele toamna?, „Parfum de toamnă”.
În cadrul carnavalului copii celor 8 grupe – „Licurici”, „Buburuzele”, „Fluturașii”, „Ghiocelul”, „Albininuța”, „Furnicuța”și ”Rândunica” au avut ocazia să le prezinte invitaţilor un program artistic alcătuit din cântecelele, poeziile, jocurile de degete şi jocurile cu text şi cânt învăţate pe parcursul celor 5 săptămâni de derulare, a debutat cu parada costumelor de toamnă, cu un spectacol culinar şi încheindu-se cu o expoziţie cu vânzare constând în obiecte şi produse culinare ecologice.
Timp de aproape trei ore, sălile şi holurile grădiniţei au răsunat de glasurile cristaline ale copiilor dornici să prezinte desenele, picturile şi obiectele confecţionate de ei cu multă dibăcie, iar mămicile şi bunicile s-au întrecut măestria în cadrul târgului de alimente sănătoase.
Tabloul multicolor a fost completat de un covor foşnitor de frunze uscate şi castane, dar mai ales de coşuri cu fructe aromate, legume gustoase şi crizanteme imperioase…
Elena MUNTEANU, directoarea Grădiniţei Chișcăreni
Mai departe puteți citi în ziarul numărul 39 din săptămâna aceastsa