Când Dumnezeu plânge…

Când Dumnezeu plânge…

50
DISTRIBUIȚI

Plânsul este cea mai obișnuită formă de exprimare a sentimentelor, dar aparține, de obicei, omului. Oamenii plâng. De durere, de bucurie, de ciudă. Plâng ba în față televizorului plâng, plâng ba ( dar mai rar) unii pentru alții, plâng când nu mai o nicio speranță, plâng în fața bolii, plâng în fața morții… Oamenii plâng. Cu plâns începe viața și cu plâns se încheie.

Te-ai întrebat vreodată cum e să privești din cer o planetă ca a noastră, cu numele Terra? Copii nevinovați care mor, bătrânii bolnavi, uitați de viață, soți și soții care nu mai au ce să-și spună unul altuia, părinți disperați în fața tragediei vieții copiilor lor, oameni triști și îngrijorați, trecând unii pe lângă alții ca niște străini…

O planetă distrusă, cu oameni resemnați, dușmănoși între ei. O planetă supraîncărcată cu arme nucleare gata să distrugă și să ocupe țări, popoare… Și peste această mizerie umană se aud cuvintele Lui Iisus: „Și nu vreți să veniți la Mine, să aveți viață. De câte ori am vrut să vă strâng, cum își strânge găina puii sub aripi, dar n-ați vrut.”(Matei 23-37).

Cu ce viteză alergi tu prin viață, omule, căutându-ți împlinirea în lucruri trecătoare, care nu satură?

Dumnezeu te privește din cer cu lacrimi în ochi. Tu, omule, n-ai nevoie de El, te descurci singur. Dacă există o neputință divină, atunci ea este exprimată de mișcătoarele cuvinte ale lui  Ieremia: „…nu vrei să ascultați…voi plânge, mi se vor topi ochii în lacrimi pentru mândria voastră.”

Și mă întreb  a câta oară: oare acesta să fie rostul nostru  pe acest pământ? Să-L promovăm pe  Regele Universului ca să-ți întoarcă privirea de la cântecul îngerilor, ca să plângă  pe ascuns pentru mine, pentru tine?

Ce-ar fi dacă azi am plânge cu toții împreună?..