Monografia lui Mihai Rusu Așezarea urbană Biruința din câmpia colinară a Moldovei de nord (51 de capitole și 4 anexe în totalul de 471p.) este de interes și reazăm pentru suflet. M. Rusu, autor cu 13 cărți în palmeres, deapănă istoria localității-tip urban Biruința de la momentul martie 1960.
În carte nu se caută părțile bune ale socialismului în care a decurs perioada de glorie a orășelulu. Biruința nu semnifică numaidecât biruința socialismului dezvoltat ori victoria URSS în al doilea Război Mondial. La o intrare în idei, acest oiconim filtrează mai degrabă un fenomen sau un proces istoric cu rezultatul său rămas să dăinuie sub orice aspect de viață care se impune, firește, între învins și învingător. În definitiv, localitatea este vatra unde cea mai mare parte a maturilor poposiți aici și-au găsit izvorul traiului prin sfânta muncă, iar pentru cei născuți la/și după 1965 – patria mica, adică locul de refugiu unde fiecare va fi primit întotdeauna cu bucurie și nimeni nu-i va cere să achite niște conturi.
Cartea este o narațiune despre baștina celor duși de aici, locul cel mai drag de pe lume, unde toți au luptat pentru viață din datul suprem și au trăit pentru confirmare în pofida oricărei vârste. Mihai Rusu intrigă pe cititor cu un recurs captivant în istoria locului unde a fost edificată așezarea găzduită de satul Alexăndreni pe un cetor cu țâțâni străvechi.
”Așezarea urbană Biruința din câmpia colinară a Moldovei de nord” a lui Mihai Rusu este o narațiune despre baștina celor duși de aici, locul cel mai drag de pe lume, unde toți au luptat pentru viață din datul suprem și au trăit pentru confirmare în pofida oricărei vârste. Pentru cei stabiliți aici metafora este una și clară, reperată ilustrativ de autor în capitolul Toți veniți și toți ai noștri (A se vedea: pp. 458 – 466). Mihai Rusu intrigă pe cititor cu un recurs captivant în istoria locului unde a fost edificată așezarea. Or, localitatea nu a apărut pe un loc viran, ci pe partea unuia care găzduia satul Alexăndreni atestat documentar cu timpul său cam odată cu cele mai vestite localități din țară. În atare împrejurări, nu satul domnesc Zăvedeni/Alexăndreni a dat naștere orașului Biruința, ci Biruința s-a născut în satul ista. Impresionează stilul original al autorului, certitudine unui rai împărăginit în cheutoarea începuturilor unde reperele-regionalisme și arhaisme conturează imagini din țâțâni vechi în teritoriul de astăzi al Biruinței care spun că cetorul poate cu o pădure cromatică, poate cu imaș, poate loc de fânaț doar sau pur pământ pentru palme brăzdate de lucru nu suflă nici un cuvânt despre cum a fost tăiat de rânduri de etnii nomade ferite de vânt prin unghere și râpi astupate și uitate, dar și de musafiri străini de tot soiul, atâta cât li se dăduse și drumurilor să treacă pe aici din alte locuri de-a dreptul către Colomeea ori spre vechile așezări cu nume rămase în antichități presurate de pe părți. Nu se mai știu astăzi drumurile celea și nici hotarele celea firave, care-n jocul de ambiționări ale unei lumi ca a noastră, s-au îngrădit prin voia oamenilor și s-au rupt ulterior de îngerii negri ai lăcomiei săltați din aliajele dinastice lacome, pline de hăiniri și rele, dar cu putere vremelnică și ele. În rest, înfățișarea peisajelor în succesiune pare aceleași de pe când e globul și imensa pustietate (Cap. I, p. 9).
Mihai Rusu scrie despre boierii Rusetti și Balș, despre colonelul francez Detoran și evreul Ilie Vâvodțov, menționează locul și rolul acestor proprietari de pământ în istoria țării – situație care înnobilează și istoria părții unde se află astăzi orășelul. Am rămas surprins, ba chiar consternat de această carte, în care enumerările de date, nume, situații se prind că așteaptă în rând parcă. Ca cititor al cărții lui Mihai Rusu, am sentimentul pe care l-am cunoscut la citirea lui I. Creangă, M. Sadoveanuîn și a lui Gheorghe Andronache cu „Album basarebean” (1934).
Continuarea citiți în n.8 din 18 februarie 2022
