DISTRIBUIȚI

În gestiunea unităţilor agricole din raion se află 1500 maşini agricole: combine, tractoare, remorci. Dintre acestea 800 unităţi au fost pregătite, bine reparate şi au susţinut revizia tehnică. Printre primele gospădării care au aliniat tehnica la linia gătinţei au fost: SRL „Vast-Protect”, director Ştefan CEBOTARI, SRL „Semidar Agro”, director Victor MARANDIUC şi SRL „Alodiu Nord”, director Serghei MARANDIUC.

Terenurile agricole SRL”Semidar Agro” pe care le lucrează mecanizatorii cu tehnica bine pregătită pentru acest sezon agricol se află în jurul satului Coada Iazului. Aici în brigada condusă de mulţi ani de Victor IVASCO ne-a bucurat ochiul şi inima tehnica aliniată, utilage agricole vechi, dar bine îngrijite, păstrate şi aduse la condiţia de aproape noi-nouţe. După cum susţine directorul unităţii agricole „dacă te-ai asigurat cu tehnică bine pregătită, ai încurajat fiecare mecanizator să păstreze ca pe propriul bun utilajul agricol, nu ai probleme şi rezultatele bune vin ca boabele în buncher. Mecanizatorii noştri cum ar fi Victor BUGA, Serghei CONDREA au reparat tehnica şi o păstrează de la sezon agricol la sezon nu numai ca să primească apreciere bună din partea Inspecţiei „Intehagro”. Ne-am convins că ei ştiu a asculta motorul tehnicii ca pe bătăile propriei inimi. Fiecare dintre cei care au contribuit la pregătirea tehnicii către acest examen a primit câte un premiu în valoare de 500 de lei. Aceeaşi atmosferă de bună implicare a mecanizatorilor în respectarea cerinţelor reviziei tehnice am evoluat şi la SRL „Alodiu Nord”. Dacă e bun gospodar Victor MARANDIUC, e gospodar şi Serghei, fratele. Ambii tineri producători agricoli , le este de mare valoare învăţătura tatălui în gestionarea câmpurilor, organizarea managementului unităţilor agricole, lecţii preluate şi învăţate de la tata încă de mici copii. Altfel nu putea fi, decât câmpuri bine rodinte şi îngrijite ,tehnică lucrativă, în funcţie ca ciasul. Aici, în atelierul de reparaţie bine utilat, securizat este supuse verificărilor şi managementului tehnica, inclusiv şi combinele. Totul ca la carte, aceasta-i legea sfântă pe care o respectă. „Aşa a fost totdeauna,”susţine conducătorul brigăzii Anatolie OBOROC, de păstrare, condiţii pentru mecanizatori, alimentaţie bună, şi variată, echipamente pentru mecanizatori, noi – nouţe şi examenul medical susţinut. Grija faţă de tehnică şi de sănătatea celor care urcă la volanul ei se simnte şi se percepe în fiecare mişcare, decizie luată, atitudine a celor care dirijează cu treburile gospodăriei.
În unitatea agricolă „ Biamus Prim” regretatul director Ilie MITIŞ a reuşit doar să mobilizeze mecanizatorii săi şi echipa inginerească către pregătirea tehnicii şi susţinerea controlului funcţionării sale. Ceea ce a început tata, continuă azi fiica, ceea ce a semănat el, recoltează astăzi Irina GANENCO (MITIŞ), directoarea unităţii agricole, care a susţinut cu brio revizia tehnica.
În brigada de tractoare a SRL „Roşiori Lux” ne-a întâmpinat semne de ploaie, care se aşterneau strop cu strop pe linia de gătinţă a celor 12 tractoare, dar şi pe bucuria – rugă către Domnul a mecanizatorilor şi a directorului: Ado-Doamne! Cu toţii au primit ploiţa ca un semn bun că munca lor este apreciată, inclusiv şi de Cel de Sus. A apreciat-o şi Nicolae MORARU, care a emis o dispoziţie, prin care fiecare mecanizator care a susţinut cu brio revizia tehnică, a primt premiul de 500 de lei. Asemeni conducătorul brigăzii Vasile BORDAN. „Este totul mai întâi pentru securitatera vieţii fiecărui dintre mecanizatori, combaineri. Să funcţioneze bine tehnica, să aibă actele în regulă, să -şi protejeze sănătatea şi să poată munci bine cu tehnica ireproşabil pregătită, a recolta în acest sezon agricol producţie în valoare de 18 milioane de lei. Acesta-i obiectivul nostru. şi o pensie binemeritată, nu mai mică de 2600 de lei”.
Se face tot posibilul ca tehnica să fie păstrată în funcţiune, dar şi această mână de mecanizatori care o grstionează să fie bine asiguraţi, cu piese, alimente, să le fie răsplătită munca. Nu cedează tractorul său până nu iese la pensie.” Vechi, dar bune sunt tractoarele, ascultătoare, în lucru. Fiecare dintre noi ştie deficienţele tehnicii sale”, au mărturisit după verificare participanţii la revizia tehnică.
SRL „Bumtovic Agro”, dispune de tehnică multă, toată amenajată, pregătită de a intra în lanurile pârguite. La prima vedere mecanizatori par mai puţini. Ei însă au o părere total diferită. Fiecare în afară de tractorul său, urcă liber la volanul uneia dintre cele 4 combine şi îndeplinesc toate lucrările necesare. Sunt toţi mecanizatori cu experienţă, de la mai mult de 15-17 ani. Cu toată experienţa înaintată, salvarea în înlăturarea unei deficienţe tehnice dificile vine de la Igor CIUBUC, agronomul lor, cel mai tănâr dintre ei toţi. Lucrul cu detaliile tehnice, ansamblarea lor, e vocaţia tânărului. Aceasta le sporeşte lucrările de pregătire a tehnicii şi nici o dificultate de acest gen nu întâmpină, împreună cu el soluţionându-le. Din vechi fac nou. „Dacă ei se străduie să ţină tehnică în bună funcţiune, eu am grijă să-i remunerez , să-i asigur cu tot ce-i necesar şi cu un salariu nu mai puţin de 5 mii de lei”, mulţumindu-le pentru organizare a spus directorul unităţii agricole Mihai CIUBUC.
Reviza tehnică continuă.Tehnica bine pregătită, asigura o recoltare eficientă şi o bună desfăşurare a Campaniei Seceriş-2017, care a demarat.