DISTRIBUIȚI

În urma unui experiment neobișnuit, Vasile BURAC, în vârstă de 89 de ani, din raion, a realizat că dacă o persoană în etate consumă produse alimentare și băuturi de calitate, ea neapărat trăiește mai mult.
Obsedat de gândul că nu mai are șanse de a rămâne printre cei vii, omul a decis că măcar la sfârșitul vieții să-și permită nițel să se alinte, să se distreze…
La sărbătorile de iarnă pensionarul a reușit să cheltuiască mai aproape toți banii agonisiți pentru funerariile sale. Mai întâi, bătrânul a achiziționat produse alimentare de cea mai bună calitate pe care le-a consumat. Apoi, câteva zile la rând, a servit masa în barul din localitate, a făcut câteva drumuri și la Sângerei, comandând bucate rarisime și băuturi alcoolice dintre cele mai alese.
În prezent nenea Vasile este bine și foarte rar se jeluie de sănătate. El consideră că organismul a învins moartea grație emoțiilor pozitive pe care le-a avut și a produselor alimentare de calitate pe care le-a consumat cu o poftă deosebită.