Bacalaureatul 2025 fără 10 pe linie

Bacalaureatul 2025 fără 10 pe linie

15
DISTRIBUIȚI

Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2025 demonstrează rezultate  bune ale  absolvenților liceelor din raionul Sângerei. Atât doar că nu avem „10” pe linie. Cea mai mare medie în raion este de 9,75, adică  trei note de 10 și o notă de 9 . Este rezultatul cel mai înalt, obținut la susținerea examenelor de bacalaureat de Ana GOLBAN. Cu note  dintre cele mai înalte  a susținut bacalaureatul și  Irina BURLACU, profil real. Trebuie să menționăm că ambele  liceene sunt absolventele LT „Olimp.”

 Potrivit șefului Direcției Educație Sângerei Nicolae MELINTE„ 203  candidați au fost admiși la examenele de bacalaureat  din anul acesta, dintre care  61 de la profil real și 142 de la profil uman. Nu s-au prezentat la examene opt persoane, dintre care  cinci  tineri nu s-au prezentat la un singur examen, la celelalte  examene toate persoanele vizate au fost lipsă. După rezultatele excelente obținute de liceenele cu media  cea mai mare, menționăm că avem  liceeni care au  primit nota 10 din oficiu, în special la limba engleză. Bianca IFODII și Ana GOLBAN, de la liceul nominalizat. De la Liceul „Mihai Eminescu” nota 10 din oficiu a primit Dragoș CUMPĂTĂ ,de la Liceul „A. Agapie” din Pepeni – Iuliana TURCU( după sesiunea repetată). Se cere de menționat , comparativ cu rezultate  pe țară, la nivel național, unde  rata de promovare pe licee este de 95,83, la noi în raion rata de promovare este de 93,82%/. Media pe raion este de 6, 68  față de cea pe republică de  7,37.” Celor curioși  a cunoaște cum se profilează în acest tablou al rezultatelor BAC-2025  liceele  teoretice, cea mai mare medie a  notelor obținute de absolvenți o are LT„A Agapie”, Pepeni-7,17 după care LT„Olimp” cu 7,11 ,urmat de LT„N.Casso” cu 7,02.  LT „M.Eminescu”  a obținut o medie de  6,97 și Liceul „Ion Creangă” – 6,15. Cu privire la rata de promovare, separat pe fiecare instituție liceală, 100% promovare are  LT„N.Casso”. În clasament liceelor, acest liceu ocupă poziția 90 din numărul de 312 licee din țară. Liceul „Olimp” a înregistrat rata de promovare de 98,13 %. LT „Ion Creangă” din satul Rădoaia a reușit o rată de promovare de 96,15%,Liceul„M.Eminescu”- 89,13%. LT „Ion Creangă” a încheiat bacalaureatul cu rata de promovare de 85,71 %.

 Cu referire  la  sesiunea  repetată  secretarul   bacalaureatului Constantin  MATVEEV, a informat că au  participat 30 de candidați, dintre care 15 au susținut examenul bacalaureat.