DISTRIBUIȚI

De la începutul anului şi până în prezent pe teritoriul raionului Sângerei au fost înregistrate 39 incendii în urma cărora au decedat trei persoane, două persoane au fost salvate. În perioada respectivă au fost înregistrate două cazuri de înec a persoanelor în satul Sângereii Noi și satul Dobrogea Veche. În acest context, Vă preântâmpinăm că vara şi în deosebi în perioada caniculei sunt înregistrate un număr mare de cazuri de înec a persoanelor.
Secția Situații Excepționale Sângerei reamintește populației despre riscurile la care sunt expuși în această perioadă și anume în cazul nerespectării regulilor de comportare pe apă și practicării scăldatului în locuri neamenajate, necunoscute, care nu sunt dotate cu stații de salvare (plaje, salvamari şi echipament de salvare). Evitați scăldatul după consumul băuturilor alcoolice care favorizează accidentările în apă și situațiile tragice. Foarte important este monitorizarea de către maturi a minorilor și supravegherea acestora în timpul scăldatului.
Un alt pericol în această perioadă îl reprezintă arderile necontrolate a vegetaţiei. Cauzele prioritare de apariție a acestora rămân a fi: imprudenţa cu focul în timpul şi după organizarea picnicurilor în natură, incendierile nesupravegheate a deşeurilor, imprudenţa în timpul fumatului, jocul copiilor cu focul şi incendierile intenţionate. Aceste arderi la prima vedere inofensive pot provoca pagube imense datorită extinderii focului către fondul forestier sau spaţiul locativ privat.
În caz de urgenţă apelaţi Serviciul 112.

Ion Urecheanu, Şef Secție SE Sângerei