“Nicio mamă nu poate ști viața cui leagănă: a unui
viitor rege sau a unui viitor criminal.”
Grigore Vieru
Anica era fiica mai mare a lui Gheorghe și Vioricăi Mardari din Mirceni.
Cu timpul, în familia lor, de la doi la doi ani, s-au mai născut încă doi băieți, dar pentru Viorica, Anica era unica speranță și mângâiere.
Nu mergea vorba că își iubea mai mult fiica, decât feciorii.
Nu, nu, la asta nici nu se putea gândi.
Își iubea toți copiii la fel de mult, dar când se uită la Anica, parcă se vedea pe sine însuși.
Spera să-i deie pentru viață tot, cea ce nu a primit ea de la a ei părinți.
Vroia să-i facă viața mai ușoară și s-o vadă fericită.
În tihnă își făcea planuri pe viitor și visa s-o vadă măritată alături de ea, ca un sprijin la bătrânețe. Știa ea că cât nurorile nu sunt de bune, dar totuna cum îți mângâie fiica sufletul, nu îl mângâie nimeni.
Odată a visat-o chiar îmbrăcată mireasă și sa bucurat foarte mult, dar despre visul ei nu a povestit nimănui. La lăsat ca o taină pe care o păstra pentru sine în suflet.
Și cu cât creștea Anica mai mare și se făcea mai frumoasă, cu atât mai mare îi creștea și inima Vioricăi.
În clasa a patra, la sărbătoarea Anului Nou de la școală, la propunerea învățătoarei, ia cusut costumul de „Alba ca Zăpada”.
”Îi va sta bine, ea este bălaie, are părul creț de culoare blondă, ochi albaștri și în rochiță alba, va fi că un fulguleț de zăpadă”, spunea învățătoarea.
Așa a și fost, la Anul Nou, când a îmbrăcat costumul, Anica părea a fi cea mai frumoasă din clasă, parcă ar fi fost o Prințesă.
Atunci Viorica parcă ia sărit inima din loc și pe loc și-a amintit și de visul său. Se pare că sa împlinit, să gândit ea, nu degeaba am visat-o în rochie de mireasă.
* *. *
Dar timpul trecea și lucrurile au început să prindă o altă formă.
Când Anica era în clasa a șaptea diriginta de clasă a întâlnit-o pe Viorica la magazinul din sat și să plâns pe Anica, spunând că vine nepregătită la școala, nu-i atentă la lecții și insultă alte eleve, dar la observațiile învățătorilor reacționează emoțional și brutal.
Această noutate a fost pentru Viorica atât de neașteptată, încât la auzul ei i sa făcut rău. Diriginta văzând că Viorica sa schimbat la față, a început s-o liniștească.
-Tu vorbește cu ea, Viorica, a spus ea, lămurește-i lucrurile și ajut-o, dar nu lua asta așa aproape de suflet. La vârsta pubertății copiii se mai schimbă nițel, și asta-i normal, fiindcă fiecare om își are caracterul său.
Așa a și făcut, a vorbit cu Anica și ea, și Gheorghe și lucrurile parcă s-au mai îmbunătățit, dar nu pe mult timp.
Peste o lună Viorica a fost invitată la școală unde i sa spus, că din cauza că Anica nu atinge nivelul minim de rezultate școlare, ea poate rămânea clasa.
Acum discuțiile cu Anica nu mai aduceau la nimic bun. Ea asculta în liniște ce i se vorbea, dar până la urmă făcea tot așa cum dorea.
* *. *
Într-o dimineață din luna martie, când Viorica venise la fântână după apa, de ea sa apropiat o vecină care i sa plâns că noaptea trecută cineva îi furase de pe frânghia de rufe din gospodărie blugii și puloverul fiicei sale. Această noutate ia fost spusă cu așa o voce, încât Vioricăi i sa părut că ea ar fi fost vinovată în acest furt.
Nu a dovedit Viorica să între în casă cu căldările cu apă de la fântână, că pe poartă a intrat un milițian împreună cu Anica.
-Scuzați de deranj a spus milițianul, am venit să ridic lucrurile furate de Anica de la vecini, și adresându-se către Anica a spus, spune-i și mamei ce sa întâmplat.
Anica stătea cu capul plecat fără să spună niciun cuvânt.
Văzând că Anica tace, milițianul a prelungit:
-Bine, atunci pleacă și adă lucrurile furate.
Anica a intrat în șopronul unde se păstrau lemnele pentru foc și a ieșit de acolo cu o pereche de blugi și un pulover.
Viorica a înlemnit. I se făcuse un chem în gât, care o înădușea și nu îi permitea să scoată o vorbă.
După ce a protocolat cazul milițianul sa adresat Vioricăi:
-Are noroc că e minoră, în caz contrar ar fi trebuit să steie la pușcărie. De data asta a scăpat, o vom lua doar la evidență la miliție. Dar dumneavoastră și soțul, o sa trebuiască să fiți pe ea cu ochii în patru, dar luați seama, nu o bateți.
După acest caz, Anica nu sa mai dus la școală. Îi era rușine să de-a ochii cu colegii, dar și cu învățătorii.
Dar nici Viorica cu Gheorghe nu au impus-o să plece la școală, ce folos de școală, dacă anul școlar era deja pe sfârșite și ea oricum rămânea clasa.
* *. *
Peste vreo lună de la cazul cu furtul, Anica a ieșit într-o seară din casä și nu sa mai înturnat.
Au căutat-o cu toată familia peste tot, dar nu au putut s-o găsească.
Sa înturnat acasă peste trei zile, sara, când innoptase de-a binele, pe semne cu scopul ca să nu dea ochii cu nimeni. Când a intrat în casă arăta a fi obosită și de la ea aducea a miros de fum de țigară.
Viorica cu Gheorghe s-au zbătut mult timp să afle de la ea unde a fost în acele trei zile, dar așa și nu au putut scoate din Anica nici un cuvânt. Nu au strigat la ea, în sufletul lor ambii erau acum bucuroși că și-au văzut copilul viu și nevătămat acasă, că dă, spuneau ei, ar putea fi și mai rău, și-ar mai putea pune capăt zilelor.
Toată vara Anica a stat acasă ajutând cu chiu și vai părinților la lucru prin gospodărie, dar când a venit toamna a refuzat din nou să plece la școală să repete clasa a șaptea.
Cei de la școală au sfătuit-o pe Viorica s-o deie la școala de seară, unde ar putea termina opt clase. Dar dacă ai atestat că ai terminat opt clase, spuneau ei, atunci poți învăța la oraș o profesie.
Viorica așa și a făcut. A stat de vorbă cu Anica și ia lămurit, că fără atestat de opt clase nu o va primi nici la o școală pentru ca să învețe o meserie. De aceea, până la urmă Anica a acceptat să plece la școala de
* *. *
După doi ani, cu mare chin, Anica a absolvit școala de seară și a primit atestatul de opt clase. La scurt timp după asta a spus părinților că ea pleacă la Chișinău să învețe de cusătoreasă. Viorica cu Gheorghe chiar s-au bucurat când au auzit despre asta. I-au dat 50 de ruble de cheltuială, i-au umplut geanta cu cele necesare și au trimis-o cu speranța că poate greutățile vieții o va pune pe calea cea dreaptă.
Dar asta nu sa întâmplat.
Peste două luni Anica sa înturnat acasă. Era îmbrăcată cu totul în alte haine decât cele cu care plecase, avea pantofi noi și pe umăr purta o geantă de dame de culoare roșie.
Părinților le-a spus că la școala unde vroia ea să între a fost concursul prea mare și ea nu la trecut, dar altă școală așa și nu a găsit.
A stat după asta acasă o săptămână după ce a spus părinților că pleacă la Bălți, poate acolo și-a găsi o școală unde să învețe o meserie.
Sa înturnat și de la Bălți acasă peste două săptămâni, spunând părinților că nu a reușit să găsească nici o școala. Părinții aveau suspiciuni în vorbele spuse de ea, dar nu puteau face nimic, fiindcă la fiecare întrebare Anica avea deja pregătite mai multe răspunsuri.
Dar minciuna nu poate sta o veșnicie în întuneric. Oamenii din sat au început să vorbească că au văzut-o pe Anica urcând în camioanele mari. Se vede că le ține de urât șoferilor de rute lungi, spuneau ei.
Când a auzit despre asta, Viorica nu mai putea ieși din casă de rușine. A întrebat-o pe loc pe Anica dacă-i drept ce vorbește satul.
Da, a spus Anica, dar m-am urcat într-un camion de ocazie ca să mă ducă până la Bălți. Cu ce am putut să plec la Bălți, dacă nu avem autobuz din sat? Auzind răspunsul, Viorica nu a mai avut întrebări.
* *. *
Peste vreo câteva luni, Anica le-a spus părinților că pleacă la Stejăreni pentru a-și căuta un loc de lucru. Cineva îi spusese că la policlinica raională trebuiesc persoane, care să facă curățenie.
La policlinica din Stejăreni, femeia responsabilă de cadre ia confirmat că policlinica are nevoie în prezent de persoane care să facă curățenie în birourile medicilor. Dar după ce sa uitat în pașaport a întrebat-o.
-Dar locuință în Stejăreni, ai? Unde vei locui, fiindcă nu cred că vei veni în toată ziua de la Mirceni la Stejăreni la lucru.
-Nu, nu am, a răspuns Anica, dar îmi voi căuta o gazdă aici pe loc.
Responsabilă de cadre sa uitat atunci lung la Anica, a făcut o pauză după ce a spus:
-Dacă încă nu ai, eu pot să te ajut. Chiar peste drum de policlinică locuiește moș Ion. El locuiește singur și are o camera liberă, care ar putea s-ă ți-o închirieze, fiindcă până săptămâna trecută acolo a locuit o soră medicală de la noi, care sa măritat și să mutat cu traiul la bărbat.
-Mulțumesc, a spus Anica, numaidecât mă voi adresa.
După ce documentele de angajare la muncă au fost întocmite, în birou a intrat intendentul policlinicii, care i-a arătat Anicăi birourile unde avea să facă curățenie. La urmă ia dat patru chei de la birourile medicilor și cheia de la camera unde trebuia să-și păstreze obiectele sale cu care făcea curățenie.
* *. *
Anica a găsit repede casa lui moș Ion, chiar fără să mai întrebe de nimeni, fiindcă altă casă în afară de casa lui moș Ion nu mai era în fața clădirii policlinicii raionale.
Când sa apropiat de poartă moș Ion trebăluia ceva prin ogradă.
-Bună ziua moș Ion, i-a strigat de la poartă Anica, se poate la dumneavoastră?
-Da, da, intrați, ia spus moș Ion.
Auzind că sa angajat să lucreze la policlinică și caută locuință, moș Ion parcă sa înveselit, sa uitat după asta lung la Anica și ia zis:
-Știi, fetele care locuiesc la mine au mare noroc. Numai ce am măritat o fată de la voi, de la policlinică. A plecat de la mine săptămâna trecută la bărbat, și camera unde a locuit ea e liberă. În ea este tot necesarul pentru trai, pat, albituri, masă, veselă, și altele.
-Și cât trebuie să achit pentru chirie a întrebat Anica, după ce a văzut camera.
-Douăsprezece ruble pe lună, a răspuns moș Ion, așa cum a plătit cealaltă fată.
-Bun, atunci ne-am înțeles, a răspuns Anica, rămân să trăiesc la dumneavoastră.
* *. *
La început, cu lucrul totul mergea normal. Chiar sa îndrăgostise în el și i ce se părea că nu există lucru mai bun ca al ei. Îmbrăcată permanent în halat alb, mereu alături de medici și de surorile medicale i se părea că era și ea un lucrător medical.
Chiar și sătenii, care o întâlneau pe coridoarele policlinicii, rămâneau uimiți văzând-o îmbrăcată în halat alb.
În curând noutatea că Anica lucrează la policlinica raională, a umplut Mircenii. Majoritatea oamenilor din sat îi luau apărarea, spunând că dacă ar fi fost ea atât de rea, nu o mai primea nimeni să lucreze în birourile medicilor. Dar ce a fost în tinerețe, aceea a fost, cine nu greșește când e tânăr. Alții iată au terminat școala cu note bune și foarte bune și nu-și pot găsi loc în viața.
Și Viorica cu Gheorghe se mai liniștise. De ce ar mai trebui de răscolit trecutul neplăcut, spuneau ei, dacă acum totul merge minunat.
Va urma…
