DISTRIBUIȚI

Un strop de liniște îți dorim și îți garantăm fărâme de noroc și o cămară largă de sănătate, pentru că celelalte tu le faci cu ușurință și perfecțiune. Împreună ne descurcăm cu toate. Inclusiv locuim în inima și în sufletul tău și suntem cu toții fericiți. Ne-ai permis prin dragostea ta să-ți trecem pragul sufletului ca să rămânem pentru totdeauna acolo, ai tăi, dragi și fericiți. Am avut și vom avea grijă de acum încolo să treci cu demnitate peste toate, din fiecare nor să apară falnic soarele. Suntem onorați și mândri de tine, ai ajuns omul care ești astăzi. Suntem fericiți că te purtăm mereu în suflete și te iubim necondiționat.

Cu drag și mult dor, soțul Alexandru, fiica Inga, ginerele Vladimir


Printre mesajele și florile frumoase la aniversare, dorim să Vă regăsiți și în mesajul nostru și în lumina splendidă a florilor care Vi le dăruim. Respectăm și iubim modul în care Vă trăiți viața, Vă onorați familia și o sfințiți prin candoarea Dvs. Iubim felul cum Vă dăruiți școlii, instruirii și dragostei pentru tot ce conține și constituie templul școlar. Nimic să nu vă fie povară, niciodată, nimic să nu vă obosească.
Nici dorul pentru copii de departe să nu Vă apese, nici să Vă steargă din strălucirea și candoarea sufletului, imaginii fizice. Cel mai splendid este și faptul că Vă cunoașteți valoarea și sunteți mândră de cine ați ajuns , ce educație și model puteți și oferiți fiicei , ginerelui, copiilor satului, din generații în generații.
Să trăiți binecuvântați ,mulți și frumoși ani în continuare, cu noi, obligatoriu împreună.

Cu stimă, Corpul profesoral al Gimnaziului Ciuciuieni