Încă în anii studenției (1972-1977) Ion Anton era cunoscut cititorului prin poeziile sale pe care le însera în edițiile periodice ale timpului. Mai târziu, versurile fiind înmănunchiate în mai multe culegeri, au văzut lumina tiparului la editurile din Chișinău și București. În ultimii ani, însă, poetul a reușit să ne bucure cu o nuvelă istorică “Zodia Zimbrului” (1991) și 3 romane: Foca (2012), Viața ca amintire (2014), Alina (2015). În ultimile două lucrări epice autorul evocă evenimente istorice și social-politice, care au marcat Moldova și cetățenii ei după destrămarea URSS-ului. În deosebi, este elucidată tema exodului de populație din republica noastră, mai cu seamă din rândul intelectualilor.
Eroii principali ai romanului „Viața ca amintire”, sunt chiar doi intelectuali, Valeriu Crudu, un moldovean (profesor de istorie) din satul Limbeni, Glodeni și Evghen Șclearenco, un ucrainean (învățător de geografie) din regiunea Vinița, Ucraina. Ambii din cauza salariilor mizere (achitate cu întârziere de câteva luni), nu-și puteau întreține familiile, plecând peste hotare. Astfel sunt angajați la o spălătorie auto din suburbia Himki, or. Moscova, unde erau remunerați lunar cu câte 500 dolari SUA. După câteva luni de muncă istovitoare (12 ore într-un schimb), Valeriu a trimis acasa Liduței, celei de-a doua soții (prima Margareta l-a lăsat cu tot cu casă, revenind cu fiica Valeria la părinți în capitală), o mie de dolari pentru a procura hăinuțe celor două fiice către noul an școlar.
Într-o bună zi, însă, Valeriu și Evghen au căzut în „capcană”, lăsându-se convinși de un individ că le poate asigura locuri de muncă cu un salariu lunar de 2000 mii dolari SUA. Mai apoi traficantul de ființe umane, i-a transportat împreună cu Alina, (o moldoveancă din Lozova, Strășeni) și încă 3 bărbați, în taigaua siberiană la un complex clandestin de creștere a porcilor și nutriilor, situat pe teritoriul unei baze militare de rachete nucleare balistice, care a funcționat până în anul 1987. Până la ei, la fermă lucrase doi ceceni, care pentru că încercase să fugă, paza i-a împușcat, trupurile lor fiind date la nutrii de mâncare. Iar ca un asemenea caz să nu se mai repete, Valeriu și Evghen au fost priponiți de piciorul stâng cu un lanț de 100 m lungime, cât era necesar, să ajungă la încăperile pentru porci și la căsuța de lemn improvizată pentru dormitor. Ei însă în această „robie modernă”, cum o numește autorul romanului, dormeau între porci (în căsuță era frig), de la care se încălzeau, iar când le era foame rodeau lăturile uscate de pe marginea ulucilor de metal.
Lecturând romanul, cititorul va înțelege că ucraineanul Evghen Șclearenco, va fi răsplătit pentru munca la fermă cu „2 m2 de pământ”, unde i-au fost înmormântate doar oasele, deoarece după ce a murit, fiind mușcat de burtă de un vier puternic, corpul acestuia a fost aruncat, la fel ca și a cecenilor, în groapa unde se hrăneau nutrii. …
Nicolae Ropot
continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 5 din această săptămână
