DISTRIBUIȚI

n această filă nscriem numele unei valori permanente a timpului n care trăim şi a neamului din care facem parte. Ecaterina ATANASOV, cetăţeana acestui oraş care baştină-i este şi profesoara de logos a LTMihai Eminescu, o patrioată de o sensibilitate cum la nimeni alţii nu am cunoscut. Lngă durerea poporului său cade n genunchi şi se roagă de izbndă. O face cu mult drag, prin lumina cetăţilor albe ale sufletului ei.
Prima din breasla profesorilor din raion care şi-a onorat cariera profesională prin gradul didactic superior. Mai nou l-a confirmat, făcnd sufletului său un dar de An Nou, avnd la ndemnă Ordenul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, cu privire la confirmarea gradului superior,dovada acestui nou succes al ei. Spune că pentru ea această nouă treaptă urcată este un nume şi o valoare şi bine că a găsit eforturi să-l confirme. n acest sens vreau să mulţumesc din suflet membrilor Comisiei raionale pentru atestarea cadrelor profesorale, care la chemarea preşedintelui Ion ROŞCA s-au ntrunit şi s-au pronunţat, mi-au apreciat pregătirea profesională ntru confirmarea gradului superior. După şedinţa comisiei nominalizate unul din membrii acesteia Ludmila ŞIŞCANU, directoarea liceului Olimp, ncntată de felul cum s-a prezentat a spus că Ecaterina ATANASOV rămne a fi n continuare o şcoală de la care avem a nvăţa cu toţii. Recunoştinţe exprimă şi pentru următoarea etapă , care a fost susţinerea examenului de confirmare n faţa Comisiei republicane de atestare a cadrelor didactice, președinta Marcelina BALICA. Părerea membrilor Comisiei republicane este la cele mai inalte cotaţii pentru susţinătoarea gradului: Ne-a fost plăcut s-o ascultăm, să atestăm un asemenea cadru didactic. Este o valoare incontestabilă, n special tinerii profesori au nevoie de asemenea modele cum este Ecaterina ATANASOV de la Sngerei, care a avut o prestaţie de excelenţă n confirmarea gradului superior, ne-a spus preşedinta comisiei.