Recent, în satul Răuțel, s-a desfășurat concursul național cu genericul „EU& bunicii mei”, concurs care și-a propus de a aduce împreună două generații- copiii și bunicii lor- întru a descoperi, prin joc și creativitate, valorile europene. Ideea desfășurării concursului îi aparține Biroul pentru Integrare Europeană în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii, Agenția Națională pentru Tineret, cu sprijinul primăriilor locale etc.
Organizatorii susțin că scopul acestui concurs este de a aduce împreună nepoții și bunicii pentru a descoperi, prin activități creative, jocuri și dialog, mai multe despre trecutul, prezentul și viitorul Europei.
„Prin această inițiativă, ne propunem să aducem Europa mai aproape de fiecare casă și

familie din Moldova. Pentru că integrarea europeană nu este doar despre reforme și politici publice, dar mai ales despre oameni, valori comune, un viitor prosper, pace și o viață mai bună,” a menționat Aura REVENCO.
La acest concurs a participat și echipa mixtă din orașul Sângerei, elevii clasei a opta de la Liceul Teoretic „Olimp”- Iuliana CERNOGAL și Vlad TRONCIU cu bunicii Dumitru BALAN și Ludmila FRECĂUȚEAN care, au demonstrat creativitate, talent, ingeniozitate pe tema Uniunii Europene.
Trecând prin toate rundele interactive- de întrebări despre istorie, cultură, schimb de roluri și jocuri de echipă, în finală, echipa din Sângerei a fost desemnată drept câștigătoare a concursului, învrednicindu-se de Premiul Mare, vor merge într-o capitală europeană, într-o vizită de câteva zile, organizată cu ajutorul partenerilor europeni.
Ludmila FRECĂUȚEAN și Dumitru BALAN s-au pregătit timp de trei luni împreună cu nepoții lor, Iuliana și Vlad, pentru a cuceri marele premiu. Dacă Iuliana visează la o excursie la Madrid, Dumitru spune că cea mai mare bucurie este să călătorească alături de bunicii săi, oricare ar fi destinația.
Profund emoționată, Ludmila FRECĂUȚEAN a reiterat „Uniunea Europeană ne învață că suntem toți deosebiți, prin diversitatea noastră. Suntem o națiune care vrem și merităm să trăim în pace, democrație, libertate, în liniștea poporului nostru frumos.”
Dumitru BALAN a adăugat: „ Suntem în pragul unui foarte mare eveniment, să ne trasăm noi singuri traseul. Foarte mult ne dorim să fim acceptați în marea familie a Uniunii Europene. Totul depinde de fiecare la 28 septembrie
Emoții de nedescris trăiesc alături de câștigători și profesorii liceului „Olimp”.
Victoria STAMATIN, vice directoarea LT „Olimp”:
„Încă o performanță frumoasă înscrisă în palmaresul instituției noastre! Ne mândrim nespus cu elevii noștri, care prin muncă, talent și perseverență aduc lumină și prestigiu liceului. Bunicii lor – sprijinul de nădejde, exemplul de înțelepciune. Mulțumim mult familiilor implicate. Succesul lor este și succesul comunității noastre!”
«Eu și bunicii mei» este un concurs național aflat la prima ediție, organizat de Biroul pentru Integrare Europeană, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova și al Delegației Uniunii Europene. Competiția se desfășoară în trei etape – nord, centru și sud – iar echipele câștigătoare vor fi răsplătite cu o excursie într-o capitală europeană.






