Au trecut 15 ani de când regretatul și dragul nostru poet ADRIAN PĂUNESCU, cel care părea fără moarte nu mai este printre noi, mai pustiind o dată și așa pustiita noastră lume.
Un mare român și un amfitrion al versului limbii și literaturii române în care s-a contopit cu harul înnăscut de-a lungul întregii sale vieți.
Poetul, eseistul, publicistul și omul politic român Adrian PĂUNESCU, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, ar fi împlinit duminică 82 de ani.
S-a născut la 20 iulie 1943 în satul Copăceni, județul Bălți, Basarabia. Copilăria și-a petrecut-o la Bârca, Județul Dolj, România. A absolvit Colegiul Național Carol I din Craiova și a studiat filologia la Universitatea din București. Este cunoscut și ca organizator al Cenaclului „Flacăra”. Din 1973, conduce Revista „Flacăra”. În toamna anului 1990 a fondat Revista „Totuși iubirea”.
Potrivit criticilor literari, Adrian PĂUNESCU, este unul dintre cei mai prolifici scriitori români. A editat peste 50 de volume de poezii, eseuri, publicistică, discursuri cu un tiraj total de un milion de exemplare. În calitate de publicist, a mai condus pentru o scurtă perioadă, în 1999, ziarul „Sportul românesc”, și a realizat emisiuni de fotbal la postul de televiziune Antena 1.
A debutat ca autor literar în anul 1960. O bună parte din poeziile sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock. Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră „ultimul mare poet social român”.
Printre cărțile sale sunt următoarele: ”Ultra sentimente”, ”Mieii primi”, ”Fântâna somnambulă”, ”Cărțile poștale ale morții”, ”Poezii cenzurate”, ”Noaptea marii beții” ș.a. A colaborat cu duetul Doina și Ion Aldea-Teodorovici, împreună cu care în 1992 a concertat în fața combatanților din războiul de pe Nistru.
Pe 31 august 2010, lui Adrian PĂUNESCU i-au fost înmânate diploma și însemnele de membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, în cadrul adunării festive, consacrate Sărbătorii Naționale „Limba Noastră cea Română”.
„Și totuși există iubire/ Și totuși există blestem/ Dau lumii, dau lumii de știre/ Iubesc, am curaj și mă tem”. Sunt inconfundabilele versuri, scrise cu multă măiestrie de cel care a evocat dragostea în cele mai frumoase poezii – Adrian PĂUNESCU. Geniul Adrian PĂUNESCU rămâne nemuritor prin creația sa veșnic înrădăcinată în sufletele celor care l-au cunoscut, l-au citit și i-au iubit opera. Adrian Păunescu nu s-a născut să moară. S-a născut să ne arate că se poate trăi veșnic, prin dragoste. Ca să se poată ajunge la el, acolo sus, cel puțin odată pe an. Pe 20 iulie.
Când se întâmpla să-l vedem pe poet, gândul ne ducea la un munte. Părea că tocmai a ieșit din stâncă, din grant. Un munte de om, de talent, de al nostru, atât de a-l nostru, încât, se părea, că ne-a adunat toți munții acasă. Și ne-a mai adus și marea.
PĂUNESCU avea o inimă în care s-a adunat atâta dragoste pentru semeni, pentru Țară, pentru Basarabia, încât, de la o vreme, a devenit neîncăpătoare chiar și pentru un coș voinic.
Ne-a iubit pe noi, basarabenii, cu dragostea fratelui de frate. Și a cântat această dragoste, ca să știe toată lumea că este o mărgioară înstrăinată, însângerată. Că așteaptă să fie tămăduită, să fie alinată.
Neîncetat a trecut Prutul și Nistrul, alături de GRIGORE VIERU și de ION și DOINA ALDEA TEODOROVICI, ca să ne îmbărbăteze, atunci când obuzele explodau în chiar inima noastră.
În repetate rânduri, chiar și bolnav, venea la sărbătorile noastre naționale, ca să ne mai încurajeze și să rostească din suflet: „Și am venit să te salut, frate al meu de peste Prut”. Iar noi, spectatorii, regăsindu-ne în creația sa, prin interminabilele aplauze, îl făceam captivul nostru, reținându-l cu mult după program, pe scenele teatrelor.
ADRIAN PĂUNECU a cântat Basarabia și a protestat împotriva fărădelegilor săvârșite față de bucata de pământ unde își are rădăcinile înfipte adânc n solul fertil.
Zecile de volume de poezie ale Poetului însumează peste 300 000 de versuri, depășind cea mai întinsă epopee a lumii. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare.
ADRIAN PĂUNESCU a ajuns la sfârșitul vieții pe acest pământ în 2010, când, pe data de 5 noiembrie, inima poetului „generației în blugi” s-a oprit. Ultimul vis al poetului s-a împlinit după moartea sa: Cenaclul Flacăra a reînviat.
La Copăceni se află bustul poetului, iar Casa regretatului poet român Adrian PĂUNESCU a fost renovată și transformată într-un muzeu al literaturii române. Gimnaziul din localitate poartă numele regretatului poet Adrian PĂUNESCU.
Opera sa demonstrează că poezia poate fi în același timp artă înaltă și mijloc de comunicare cu masele largi. Moștenirea sa culturală, deși controversată, continuă să influențeze poezia și cultura română contemporană, oferind un model de implicare a artistului în viața socială și culturală a timpului său. Versurile sale, multe devenite texte de cântece, continuă să emoționeze și să inspire noi generații.
Duminică, 20 iulie, oficialitățile raionului și administrația publică Copăceni se vor aduna la bustul regretatului Adrian PĂUNESCU și vor depune florile recunoștinței.
