DISTRIBUIȚI

    Un accident de muncă a avut loc zilele trecute (5 septembrie, 2017) în timpul recoltării floarei soarelui în unitatea agricolă SRL „AGRO SERV NOW”. Unul dintre membrii echipajului antrenat la stânsul recoltei a fost accidentat grav, rămănând fără o mână.
Jertfa accidentului de muncă este Ion POPUŞOI, ajutor de combainer în acest sezon agricol în gospodăria nominalizată. Grigore POPESCU inspector principal al Inspecţiei Teritoriale de Muncă Bălţi investighează cazul. Cercetările vor fi preluate şi de ofiţerii Inspectoratului raional de Poliţie. Inspectorul ne-a informat, că este „un accident de muncă în timpul recoltării culturii floarea soarelui. Victima este Ion POPUŞOI din satul Bilicenii Noi , în vârstă de 67 de ani, care lucra temporar ajutor de combainer alături de Ivan MERENIUC. Nu este pentru prima dată când acesta a fost solicitat să ajute la lucrările de recoltare, întrucât este un mecanizator experimentat. În momentul nefericit s-a bătut tamburul combinei cu resturi vegitative. Ambii membri ai echipajului au încercat să deblocheze situaţia ca să-şi continue cursul lucrărilor. Mâna stângă a victimei a fost prinsă între curelele tamburului şi a fost smulsă din loc cu tot cu braţ. Persoana accidentată a căzut fără cunoştinţă, fiind preluată de urgență.
Investigarea cazului continuă. Sunt analizate declartaţiile ambelor părţi, cât şi toate circumstanţele la locul accidentului de muncă, în ce măsură au fost întreprinse măsuri de prevenire a accidentelor şi asigurarea condiţiilor de securitate a sănătăţii de muncă. Grigore POPESCU susţine că va veni cu detalii pe marginea cazului după încheierea cercetărilor. Acesta este unicul accident de muncă întregistrat în ultimii trei ani în raionul nostru.