A rămâne în armonie cu natura

A rămâne în armonie cu natura

97
DISTRIBUIȚI
Poză-simbol

Această problemă a bătut la ușa inimilor noastre atunci când noi nu priveam la televizor emisiuni interesante, nu citeam ziarele celor adulți. Eram mici. Mai târziu am înțeles, că-i zice „ecologie”, că-i una din cele mai acute probleme ale Terei.
Am aflat despre imensa mișcare ale celor „verzi” și încă multe altele. De atunci, când începeam studierea cursului de biologie și încă eram predispuși să privim viața în culori roze, fusesem puși în fața faptului, că frumosul din natură trebuie nu numai iubit, ci și apărat, păstrat pentru generațiile viitoare.
Anume atunci când Eugenia ȚURCANU, profesoară de biologie predându-ne materialul de studiu, trezi în sufletele noastre de copii un nou sentiment, această problemă începu să ne preocupe din ce în ce mai mult.
Când făceam excursii în parc, doamna ȚURCANU ne lămurea de ce s-au uscat vârfurile copacilor, cum pot fi lecuite rănile pământului, râpile adânci etc.
Arzând ca o flacără la fiecare lecție, profesoara noastră făcu să se aprindă și în mințile noastre sentimentul de durere și de indignare, când cineva își bate joc de cuibul păsărilor, când vedem pete de petrol pe suprafața râului, când copiii scot din pământ flori rare cu tot cu rădăcini etc.
Astăzi, scriind aceste rânduri, știu prea bine, că nu sunt persoana obligată ca să ridic problema ecologică la cel mai înalt rang. Împreună cu prietenii mei sperăm să aflăm susținere în sufletele oamenilor ce-și au sentimentul responsabilității destul de dezvoltat, care nu-s indiferenți față de frumusețea și bogăția plaiului nostru.
Dezvoltarea accelerată a vieții impune societății o cerință destul de exigentă și permanență, de a rămâne în armonie cu natura- mamă. Dezechilibrul ecologic e un adevărat precedent pentru viața, sănătatea și cultura poporului nostru. A trăi într-un mediu sănătos trebuie să fie o cerință, imperativ, care ar marca conștiința noastră. Un criteriu de evaluare a moralei noastre. Niște lăstari ai marilor noastre speranțe sunt faptele demne de urmat ale cetățenilor din raion.
Mediul înconjurător este mediul în care trăim. Vrem să fie cât mai curat și neafectat. Să ne frământe zilnic întrebarea: care e contribuția mea personală pentru a proteja acest mediu? Ce fac eu, ce întreprind?…pentru ca plaiul meu să fie frumos și sfânt.
Elena CRIGAN, orașul Sângerei