

Zeci de oameni au venit la Sângerei la inaugurarea oficială a monumentului în memoria victimelor deportărilor regimului totalitar comunist și de ocupație. Evenimentul a avut loc n ziua în care s-au împlinit 82 de ani de la primul val de deportări staliniste. La ceremonia de dezvelire au participat Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, Petrișor Ionel Dumitrescu, Consulul General al României la Bălți, Poetul, eseistul, publicistul, traducătorul și politicianul Ion Hadârcă, senator în Parlamentul României, fost deputat în Parlamentul R. Moldova, Cetățean de Onoare al orașului Sângerei, Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, Cetățean de Onoare al orașului Sângerei, deputații în Parlamentul RM Gheorghe Ichim și Mihai Druță, oficiali din administrația publică centrală și locală, persoane deportate, rudele lor, precum și un număr mare de băștinași. Monumentul a fost edificat grație eforturilor Primăriei Sângerei, Consiliului Orășenesc, SRL Gabiservicons, SRL FenolexCentru, SRL Protuvic-Agro și Ana Iurcu.
Prezenți la eveniment, mai mulți oficiali au vorbit despre importanța comemorării victimelor acestor orori. Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a menționat că toți cei care nu-și cunosc istoria, riscă să o repete.
„Primul val de deportări staliniste în republica noastră a avut loc în noaptea dintre 12 și 13 iunie 1941, când circa 20 de mii de oameni au fost luați cu forța și duși în ținuturile crude din Siberia și Kazahstan. Mii dintre ei au murit în lagărele de concentrare, alții au suferit chinuri inimaginabile, și-au văzut viețile distruse, despărțiți probabil pentru totdeauna de cei dragi. Regimul totalitar comunist a comis crime împotriva umanității, crime pe care credeam că nu le vom mai vedea”, a menționat Grosu.
Oficialul a amintit că rușii au recidivat când nimeni nu se aștepta.
Continuare citiți în ziarul ECOUL NOSTRU doin 16 iunie 2023.






