O sărbătoare de suflet am organizat în Biblioteca Publică din satul Valea Norocului, cu titlul simbolic „Spicul este pâinea trupului, iar poezia este pâinea sufletului”.
Evenimentul a îmbinat armonios două teme esențiale: Anul Eminescu și Ziua Spicului, sărbătoare a muncii plugarului și a recunoștinței față de rodul câmpului. Copiii au adus în dar versuri din creația lui Eminescu, alături de poezii închinate spicului, bobului de grâu, pâinii și muncii omului de la sat care o crește. Sala bibliotecii a fost neîncăpătoare, semn să astfel de evenimente ating inimile comunității. Alături de participanții la eveniment a fost prezentă doamna primar Feodora EȘANU, care a luat cuvântul și a mulțumit profund pentru desfășurarea activității, pentru dragostea față de poezia Marelui Eminescu și pentru respectul și omagiul adus muncii omului de la câmp, care ne asigură pâinea pe masă, pentru rădăcinile noastre țărănești.
Astfel de întâlniri culturale sunt o reamintire vie că pâinea hrănește trupul, așa cum poezia hrănește sufletul. Fiecare vers rostit, fiecare bob de grâu cules ne apropie de esența umană, de demnitate, simplitate și recunoștință.






