A mai rămas o săptămână până la mărețul praznic al ucenicilor lui Hristos, Apostolii Petru și Pavel. Mulți au auzit de acești verhovnici și stâlpi ai credinței, multora li s-au pus nume în cinstea lor, însă prea puțini le cunosc viața și le urmează învățătura.
Analizând viața prin prisma apostolilor, vezi continuitatea și veridicitatea credinței drept măritoare, mergi la izvoarele creștinismului și conștientizezi că existența noastră este un apostolat. Fiecare are o misiune distinctă. Indiferent care este statutul nostru social, fiecare este chemat la o slujire.
Sfinții Apostoli au renunțat la viața lor de dragul slujirii Domnului, au crezut și au lăsat alte activități cotidiene de dragul chemării divine. Această invitație ne-o face Dumnezeu și fiecăruia în parte, decizia însă ne aparține.
Multora le este frică să-și ia această cruce a slujirii, preferând să ducă alte ascultări ale vieții. Poate că multe slujbe sunt bune, necesare și chiar binecuvântate, dar niciuna nu trebuie să excludă slujirea aproapelui și, prin aceasta, Domnului!
Slujirea apostolilor este una dezinteresată, or, în viața de zi cu zi, vezi că mulți se tocmesc să slujească doar dacă le plătești. Unii își pun și prețul… Chiar recent o domnișoară mi-a reproșat că nu va lucra un veac cu patru mii de lei, să-i dea măcar zece mii. Atunci i-am spus că nu sunt sigur că munca ei costă măcar cinci lei.
Să nu creadă cineva că dacă va ajunge în cutare sau cutare post sau va fi remunerat pe potriva stomacului său va răsturna munții. Credința este forța care generează adevărată viață, care face minuni și care schimbă lumea.
Apostolii pur și simplu au dat curs chemării Domnului și nu s-au grijit de cele trupești mai mult decât cele duhovnicești, urmând sfatul Mântuitorului: „Nu vă îngrijiți de sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât îmbrăcămintea?” (Matei 6,25).
Orice efort trebuie să vină din adâncul inimii. Contează nu atât ce poți face, dar cum faci pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Apostolii, smerindu-se și încurajați de Hristos, s-au făcut vrednici de lucruri mari, din pescari obișnuiți au ajuns pescari de suflete. Au cutreierat lumea și au semănat cuvântul credinței creștine. Au înmulțit talantul primit și nu le-a fost frică chiar de moarte.
Toți cei ce cred și iubesc creștinește sunt în stare să biruie, ca și Hristos, moartea. Însuși Apostolul Pavel ne spune: „M-am răstignit împreună cu Hristos; și eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.” (Galateni 2,20).
Suntem în așteptarea altor Apostoli, ai vremurilor noastre, care nu vor cădea din cer, ci pe care să-i naștem, să-i creștem și să le permitem să slujească… și lumea se va mântui, iar porțile iadului se vor risipi.
Sfinților Apostoli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
