Represiunile politice din iulie 1949, săvârșite de organele de stat administrative, judiciare și extrajudiciare în perioada regimului totalitar stalinist, rămân o tragedie a neamului nostru. Drama deportărilor, chinurile cumplite prin care au trecut mii de oameni nevinovați, inclusiv copii și bătrâni, vor rămâne răni deschise în sufletele noastre, durute din generație în generație. De aceea, este important să nu uităm de această filă tragică din istoria noastră, de acești oameni și de învățămintele pe care trebuie să le tragem atât generațiile actuale, cât și cele viitoare.
O altă zi neagră din istoria noastră
Duminică, 6 iulie curent, se împlinesc 76 de ani de la cel de-al doilea val al represiunilor staliniste din 6-7 iulie 1949, când din rădăcina neamului nostru au fost rupți mii de compatrioți.
Deportările au avut scopul să distrugă fundamentul națiunii, cultura și valorile de veacuri prin lichidarea fizică și morală a celor mai conștienți, instruiți, incomozi prin mentalitatea lor regimului sovietic reprezentanți. A fost distrusă floarea națiunii, forța motrice a societății, care putea să asigure dezvoltarea și prosperarea națiunii. Și prin acest gest s-a lovit în multe generații care au urmat, s-a lovit în cei de ieri și cei de azi, în noi toți. Iată de ce suntem obligați să transmitem memoria către generațiile viitoare.
Zeci și mii de oameni erau mânați cu forța în vagoanele de vite și duși cu forța în Siberia, familiile erau dezmembrate, bărbații erau îmbarcați în vagoane separate, copiii de la 10 ani în sus erau despărțiți de părinți și duși cu forța în locuri îndepărtate, dar și acolo nu-și pierdeau demnitatea, construiau case și se ocupau ce cele necesare pentru a supraviețui. Din Siberia îndepărtată nu s-au întors 30% dintre deportați. Au fost deportați cei mai gospodari oameni. Arestările s-au făcut noaptea cu forțele soldaților veniți în sate cu mașinile. Unii cetățeni care au încercat să scape cu fuga au fost împușcați.
Gospodarii arestați împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcați cu forța în vagoane pentru vite și duși. Toate bunurile – casele, utilajul țăranilor deportații au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc. Mulți dintre gospodarii deportați nu au mai revenit în patrie, au fost împușcați pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.
Deportarea din anul 1949 a fost cea mai amplă strămutare forțată a românilor din estul Moldovei în Siberia. În total au fost deportate 35 de mii 796 de persoane. Potrivit istoricilor, prin această acțiune de genocid, regimul stalinist și-a afișat cu brutalitate toată ostilitatea față de ceea ce înseamnă viață liberă, muncă cinstită, demnitate umană și identitate națională. Operațiunea a fost denumită conspirativ „Iug”, adică „Sud”, și s-a făcut în urma unei hotărâri cu privire la deportarea țăranilor înstăriți, marilor comercianți, dar și oameni considerați complici ai agenților străini. Decizia specifică decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menționate să se facă pe vecie.” Totuși, majoritatea celor deportați au supraviețuit și au revenit acasă după 1953, după moartea lui stalin, însă ei niciodată nu și-au mai recăpătat locul pe care îl aveau în societate.
„Eram o familie obișnuită, munceam, aveam de toate, aveam gospodărie bună, lucram. Au venit noaptea și ne-au scos din casă la fuga, într-o jumătate de oră, îmbrăcați, neîmbrăcați. Am supraviețuit toți, dar toți au murit devreme. Nu îi mai iert niciodată, nici nu se discută, ne-au stricat toată viața, nici copilărie, în general, am fost dușmanii poporului,” spune Eugen SINCOVSCHI, din orașul Sângerei
Printre deportați a fost și Ion BAJIREANU, din orașul Sângerei: „ Familia noastră a căzut în plasa deportărilor în cel de al doilea val, ni s-a imputat, pe motive politice. Tatăl Grigore BAJIREANU, fiind angajat al primăriei, secretar al autorității locale, a colaborat cu autoritățile românești. Suferința a căzut cel mai mult pe copii și mama, pe fratele Constantin, care în urma decesului mamei a rămas să fie el și mamă și tată pentru frați și surori. Datorită lui noi am supraviețuit și ne-am păstrat grămăjoara ca familie. Când au venit „ncăvediștii” să ne ridice, el avea 15 ani. A reușit să fugă. Și dus a fost, până ne-a regăsit, fiind preluat de o familie din Lipcani, declarat al lor. Pentru suferințele în care s-a pomenit cu copii ei , mama s-a stins din viață, la 35 de ani. Nu tata ne-a căutat, fratele Constantin ne-a căutat. A reușit să se întregească cu noi, fiind încă mama în viață. El ne-a luat în grija sa. S-a luptat să nu fim dați la casa de copii din Buryatia Mongolia și el să rămână fără noi..”
Amintirea care nu se uită și încă mult doare
Calvarul prin care au trecut deportații nu s-a sfârșit după ce au revenit acasă.
„Mulți ani la rând ni s-a interzis să vorbim despre teroarea prin care a trecut Republica Moldova. Am fost impuși să ne plângem durerea pe ascuns, azi o putem face deschis, azi avem datoria să o facem. Din Republica Moldova au fost deportate forțat peste 72 de mii de persoane începând cu anul 1929. Deportările făcute de regimul sovietic aveau un singur scop: să curețe Moldova de intelectuali, oameni cu gândire critică, de gospodarii din satele noastre, care nu voiau să intre în colhoz,”a spus cititorul nostru fidel Constantin BOGDAN, profesor din satul Heciul Vechi.
„Această crimă împotriva umanității a mutilat destine, iar rănile rămase mai sângerează și astăzi. Este de datoria noastră să le păstrăm vie memoria, pentru ca astfel de drame să nu se mai repete niciodată. Totodată este necesar să acordăm tot suportul necesar supraviețuitorilor acestui calvar. Noi trebuie să fim solidari cu victimele tuturor regimurilor, totodată pentru noi aceste lucruri inumane trebuie să fie o lecție care nu trebuie repetată”, susține Alexandru SÎRBU, Primarul comunei Cubolta, Sângerei.
Mărturiile deportaților relevă și faptul că munca în colhozurile și sovhozurile locale, la întreprinderile forestiere, piscicole, miniere etc. ea una istovitoare. Mai mult, din cauza condițiilor inumane de trai și de muncă, mulți dintre cei deportați au murit pe întinsurile înghețate ale Siberiei.
Aceste deportări se pot repeta la alegerile din 28 septembrie curent, vom vota Satana. Or, șoriștii, comuniștii, socialiștii etc. niciodată nu ne vor duce în familia europeană. De aceea, trebuie să votăm în toamnă partidele pro europene.
