Nu este mult până departe, până la desfășurarea scrutinului electoral din 28 septembrie, curent pentru alegerea noului parlament al Republicii Moldova. După care urmează răspunsul pentru noi toți și pentru viitorul european al Republicii Moldova, va fi or nu va fi țara noastră în sânul familiei europene. Forțele pro putin, pro kremlin se pun luntre și punte să nu se întâmple acest lucru. Duc o propagandă murdară , se afișează ca salvatori ai moldovenilor și moldovenismului, denigrează forțele proeuropene și tot sprijinul la greu al Uniunii Europene pentru Republica Moldova. Dar cum văd cetățenii , viitorii votanți situația actuală privind pacea în țară, privind frica de agresiunea Federației Ruse, privind parcursul european al Republicii Moldova?
Mădălina CIOBANU, 70 ani:
„Viitorul nostru este numai în Uniunea Europeană. Eu cu acest gând îmi împac singurătatea și anii adunați povară, ca să nu spun bătrânețile. Nu uit că am avut ocazia să particip la referendumul pentru aderarea R. Moldova la UE.
Îmi păstrez sănătatea și mă rog să pot ajunge și la 28 septembrie, să particip la alegerile parlamentare, să votez pentru proeuropeni. Ei să fie majoritatea în viitorul parlament și să conducă Republica Moldova în UE, să continue proiectele începute, că bune lucruri se fac cu ajutorul financiar care vine din partea Uniunii Europene. Când, Doamne, pe vremea rușilor a mai avut bietul țăran moldovean apă centralizată în curte și canalizare cum sunt acum în satul meu de baștină, în satul unde este măritată sora mea, în toate comunele Moldovei. Odată ce președinta Maia SANDU a deschis ușa familiei europene și a fost primită cu îmbrățișare, așa să fie. Dar ca să fie așa trebuie să ajutăm președinta și forțele pro europene să conducă țara mai departe pe acest drum. Cu înțelepciune să mergem la vot pe 28 septembrie și să votăm pentru forțele proeuropene. Astfel nu avem nici la ce trăi, nici la ce muri, de vin putiniștii , dodoniștii, șoriștii să preia puterea legislativă în Moldova”.
Măriuca POPUȘOI din ITALIA:
„ Îmi pare rău că spun îngrijorarea mea prin intermediul unui ziar pe care-l citesc de mică și al cărui mesaj îl am cu mine acum, în Italia. Forțele proeuropene nu o să poată câștiga majoritatea în parlamentul Republicii Moldova. Capul viitorilor alegători pentru parlamentare este plin cu minciuni . Spun lucrul acesta cu durere și cu frică. Mă tem de o astfel de catastrofă cu șor la putere în Republica Moldova, trimisul kremlinului , cu dodon, cu stoianoglo or ceban . Dar asta Moscova dorește să facă. I-am văzut cum au plecat masiv , în delegație la Moscova, să se pună la cale, cum să câștige prezidențialele, să ia aghiazmă și să se spovedească pentru a o detrona pe președinta Maia SANDU cu tot Partidul PAS și cu toată UE din Republica Moldova. Se cumpără mințile moldovenilor cu bani, ei să creadă că cel mai bine va fi cu șor la putere și cu înapoi în URSS, a lui putin . Altfel , în afara Uniunii Europene ne așteaptă iadul putiniștilor or situația similară cum este astăzi în Ucraina . Așa spun tuturor rudelor mele care au rămas acasă. Să se pună luntre și punte pentru proeuropeni și să salveze Republica Moldova din pericolul care ne pândește după ușa 28 septembrie, scrutinului electoral. ”
Gheorhe TOPALĂ; 48 ani, taximetrist :
„Sunt teximetrist . Lucrez mai mult la Bălți, vin des la Sângerei, dar locuiesc în Alexăndreni. Mi se face părul măciucă cât de tulbure este la minte moldoveanul, cum sunt de tulbure apele printre ei. Gândesc diferit, dar practic toți gândesc prost. Mă scuipă când mă cert cu ei, le spun că nu din Rusia îți vine ajutorul de șomaj sau pensiile, dar din Uniunea European. Observ niște minți întunecate care la sigur că au trecut poate pe la școala dar nu am mai învățat nimic. Mi-au sărit cu paie ude în cap că nu au să voteze cu PAS și cu proeuropenii din pricina șefei lor, președinta Maia SANDU, pentru că vrea să pornească război împotriva Federației Ruse, pentru Ucraina și din acest motiv aduce avioane la aeroportul de la Mărculești.
Le-am spus că-i o aberație totală. Am soră căsătorită acolo , în localitatea cu aeroportul. Am contacta-o și am întrebat-o direct ca să audă și pasagerii mei cum vin avioanele de luptă. A râs îndelung și a spus că mai mult păsările zboară decât avioane pe de asupra aeroportului și nici urmă nu se întrevede din cele ce toacă la moara susținătorii propagandei pro- kremlin . Suntem la mare răscruce. să ajutăm rătăciților să deslușească adevărul de propaganda neagră. De altfel, este și va fi greu de tot ”.
Federația Rusă o să facă puf și prag din Moldova cum face acum din poporul ucrainean. Care este vina acestuia, că nu urmează poruncile Kremlinului Pentru acesta este astăzi distrusă și îi sunt acaparate teritoriile. Ucraina este sugrumată prin acest război și prin acest dezastru uman pentru singurul fapt, că și-a exprimat dorința de aderare la Uniunea Europeană și să fie membră NATO. Pentru că au dorit să fie țară liberă, independentă, să-și decidă soarta și viitorul în UE.






