Cu ocazia frumoasei sărbători, a Zilei funcționarului public, care este marcată anual în Republica Moldova la 23 iunie, cu deosebită considerație și apreciere vă adresăm cele mai calde urări de sănătate, bunăstare și succese. Vă mulțumim pentru profesionalismul și exigența de care dați dovadă în activitatea Dumneavoastră zi de zi.
Este cunoscut faptul că funcția publică nu este o sarcină ușoară și implică diverse provocări, pe care cu certitudine le veți depăși prin multă muncă, perseverență, devotament și integritate.
Continuați cu același efort, dedicație, obiectivitate și profesionalism, să acționați întru îndeplinirea misiunii noastre de a proteja interesele cetățenilor raionului nostru și a țării.
Apreciez mult implicarea Dumneavoastră, pe care o faceți cu înțelegere și atitudine responsabilă, în administrarea corectă a instituțiilor publice. Fie ca această sărbătoare să ofere un nou imbold de energie și idei inovatoare pe care să le valorificăm cu success.
Din numele Guvernului Republicii Moldova și al meu personal transmit felicitări tuturor Funcționarilor Publici care s-au dedicat acestei misiuni onorabile și responsabile, Vă doresc să vă înconjoare întotdeauna dragostea apropiaților, respectul, fidelitatea colegilor și recunoștința oamenilor.







