Oamenii de excepție trec prin viață lăsând urme adânci. Când pleacă, urcând la ceruri, parcă ar lua cu ei o părticică din fiecare om pe care l-a iubit. Acestea se referă și la regretatul coleg, jurnalistul Alexandru CIOBANU, din orașul Sângerei, care acum 40 de zile a trecut la cele veșnice lăsând un gol și dor imens în inimile colegilor, familiei, rudelor, prietenilor.
Mereu consecvent ideilor sale, simbol al demnității, promotor al unui limbaj politic intransigent și al unei gândiri politice mature, dar fără o implicare activă în viața politică, Alexandru CIOBANU a fost ascultat și citit de numeroase generații. Largi erau orizonturile pe care ni le deschidea. Regretatul ne-a oferit lecțiile scrisului, ne-a făcut să auzim și să îndrăgim vraja cuvintelor, cele pe care cu timpul le umpleam cu sens. A fost și a rămas un cronicar fidel timpului pe care îl aspira. A fost creatorul care și-a călit forțele lucrând la moara vieții. S-a pătruns până în adâncul ființei de universul pe care fiecare credem că-l luăm cu noi, uitând că rămânem a fi până în ultima clipă învățăcei la școala vieții. S-a întrupat în ambele ipostaze pentru a le trăi cu simțirea, apoi a le reproduce verbal.
În ceea ce a scris și difuzat la radio și în felul cum scria convingea de marea-i pasiune pentru protagoniștii spațiului și eterului unde se învăța prin Cuvânt a trăi frumos. E știut că fiecare jurnalist se întrupează în personajele sale, devenind astfel un transmițător fidel de informație, de lumină și căldură. Aceasta o făcea regretatul jurnalist prin scris, și-a dăruit harul și altora… Am admirat pe parcursul întregii cariere a lui Alexandru CIOBANU dedicația, talentul, curajul și vocația, dar și răbdarea de care a dat dovadă. A avut o inimă curajoasă care a spus adevărul adevărat, direct, dur. El, care a ales ca armă de luptă și afirmare cel mai mare dar hărăzit de Dumnezeu omului – Cuvântul. Acest om care și-a trăit viața cu condeiul și microfonul în mână a fost, totuși, robul unei iluzii – că scrisul poate schimba lumea… De ce? Pentru că scrisul e un destin, așa spunea regretatul coleg. Un destin dur pe alocuri, deoarece fusese și ostaticul unor realități de opinie… un luptător pentru adevărul și interesul raional și național, scriind mereu ceea ce gândea, fie că era sau nu pe placul tuturor, oricum era citit și recitit. A fost un mare cetățean, un mare patriot, un remarcabil jurnalist. A fost un tribun în meseria lui, plin de curaj, vertical și intransigent, nu se temea și spunea lucrurilor pe nume. Vocea lui caldă, domoală, dar și sigură, metalică, atunci când cereau împrejurările, a răsunat ca un dangăt de clopot la Radioul Național ani buni. El a fost născut pentru a rosti și scrie Adevărul, răspândind în jurul lui lumină, omenie, cumsecădenie. Noi, colegii erau mereu impresionați de energiile lui creatoare, de puterea lui de voință, de bărbăția cu care-și înfrunta destinul. Zilele acestea se vor împlini 40 de zile de la trecerea în lumea celor drepți a celui care a fost Alexandru CIOBANU, care a activat cu dăruire toată viața, cel care a aprins atâtea generații pe bolta ziaristicii. Un Om de o înaltă valoare, cu o energie debordantă, cu o mare iubire de neam, baștină, grai, tradiție, port popular, pentru românii de pretutindeni, iubire pe care o insufla și celorlalți, un mare prieten al oamenilor simpli, un Om care ne va lipsi tuturor celor ce i-au fost colegi, prieteni sau doar cunoscuți. Noi, colegii lui, ne vom aminti mereu de regretatul Alexandru CIOBANU care s-a retras îngândurat, plecând spre căi lactee în îndepărtate nesfârșiri dumnezeiești.
De acolo de sus, în miriadele sclipitoare, steaua lui călăuzitoare va rămâne să ardă în amintirile noastre nestinse…
