Întreaga omenire marchează Ziua Mondială a Medicului de Familie. Această zi importantă pentru fiecare este un bun prilej de a vă transmite sincere urări și felicitări, mulțumiri stimați medici de familie care vă desfășurați activitatea în instituțiile medicale din orașul și raionul Sângerei.
Medicul de familie – este persoana spre care ne îndreptăm ori de câte ori noi sau cei dragi ai noștri au nevoie de sprijin. El este primul pas, prima legătură dintre noi și sistemul medical și, de aceea, este important să ne asiste cu profesionalism și implicare ori de câte ori îl vizităm, dar și ca noi să colaborăm constant și să-i oferim informațiile de care are nevoie pentru a-și face bine meseria.
În numele Consiliului orășenesc, al Aparatului Primăriei Sângerei și al meu personal, îi salutăm cu respect pe toți medicii de familie ce reuses’ să fie mereu pasionați, dedicați și bine pregătiții, care sunt – așa cum sugera Hipocrate – și specialiști, și consilieri, și își iau în serios rolul, se dedică 100% meseriei lor, în ciuda condițiilor dificile care le testează de multe ori rezistența.







