Consilierii raionali lucrează în interesul cetățeanului

  Consilierii raionali lucrează în interesul cetățeanului

75
DISTRIBUIȚI

La finele săptămânii trecute a avut loc ședința ordinară a Consiliului raional  Sângerei. Consilierii au avut în examinare  un program  amplu,  cu 32  chestiuni de bază  incluse pe ordinea de zi  și alte patru suplimentare. Prin  conlucrare  unii cu alții, membrii consiliului au reușit să adopte deciziile așteptate de cetățeni și comunități educaționale. Ședința a fost  condusă de consiliera Alina TABARCEA.

 Într-o primă ordine de idei a activității ședinței , Angela MIHAILIUC, secretara interimară a Consiliului raional a propus consilierilor să ia act de atribuirea unui nou mandat  de consilier și operarea modificărilor în componența Comisiei consultative de specialitate. În baza cererii de demisie a consilierului  Nicolae RACU, urmare a ridicării  mandatului  său, mandat de deputat i s-a atribuit  Tamarei GÎRBU, consilieră PAS.

 Consilierii au trebuit să

 se pronunțe  asupra necesității modificării Deciziei “Cu privire la aprobarea  bugetului raional pentru anul 2025”. Aceste modificări au fost operate, ținându-se cont de  cheltuieli neprevăzute inițial în buget, apărute în cadrul Aparatului președintelui raionului  or în realitățile cu care se confruntă cetățenii sau  instituțiile educaționale. Consilierii prin vot majoritar au aprobat  alocarea a 5000 lei pentru achitarea diferenței de preț la proiecte investiționale. S-a aprobat alocarea resurselor financiare din Fondul de rezervă al Consiliului raional, 10 mii lei, pentru acoperirea pagubelor provocate de incendiu unei familii din localitatea Heciul – Nou . Gimnaziului „Valeriu MATEI” au fost aprobate alocări pentru combustibilului solid, 12 tone de peleți. Liceului Teoretic „Mihai EMINESCU” i s-a aprobat un suport financiar pentru finisarea lucrărilor de amenajare a teritoriului aferent, prin pavarea suprafeței de acces în liceu, în sumă de 80000lei. Răspuns pozitiv prin vot majoritar a primit și centrul de Sănătate Sângerei, la solicitarea suportului financiar pentru închirierea localului Oficiului de Sănătate Grigorăuca.

 Dezbateri s-au dus  pe marginea problemei  evidenței persoanelor care solicită  locuință și atribuirea locuințelor sociale în Blocul din strada Independenței 75 „A”.  Potrivit  informației  Comisiei consultative pentru domeniul locuințelor, în evidența persoanelor care au nevoie de  locuințe sociale, continuă să fie incluse , persoane care deja  nu mai locuiesc  în locuințele sociale, pe motiv de refuz sau cerere. Astfel  este necesar aceste persoane să fie excluse. Consilierii au luat în vedere nota informativă  a comisiei pentru domeniul locuințelor sociale și au acceptat în unanimitate propunerile de excludere a persoanelor vizate. Inclusiv au fost acceptate propunerile comisiei  date în vederea rezilierii contractelor de locațiune la inițiativa locatarului , urmare a neîndeplinirii obligațiunilor de plată aferente  și alte chestiuni  de acest gen. Astfel aleșii locali au dezlegat mâinile comisiei al cărei președinte este Cristian CAINARIAN să continue  să facă ordine în acordarea  locuințelor sociale, potrivit necesităților, cererilor de solicitare, conform legislației.  

   Mulți ani la rând raionul Sângerei a fost lipsit de serviciile medicului legist.  Cetățenii cu probleme urmau să meargă cu mortul la Telenești ca sa obțină  un act de examinare. În sfârșit a fost soluționată problema respectivă, cu implicarea  actuala a conducerii  raionului. Consilierilor li s-a propus să-și de-a acordul la  alocarea unui spațiu pentru activitatea Centrului de Medicină Legală.

Alături de chestiunile examinate în ședință, a fost susținută în unanimitate propunerea  venită din partea președintelui raionului  cu privire la aderare a raionului Sângerei la Programul LD. De asemenea a fost a aprobată altă chestiune așteptată, cu privire  la aprobarea distanței  și tarifului pentru deplasarea tur –retur între domiciliu și locul de muncă a lucrătorilor medico-sanitari și farmaceutici.

  O problemă  rămâne a fi Parcul Logistic Agroindustrial, construit în  teritoriul localității Sângereii –Noi, al cărui fondator este Consiliul raional. În loc să culeagă venituri de la darea în arendă a obiectivului, Consiliul raional adună probleme. Și în această ședință s-a  pus spre examinare chestiunea “Cu privire la stabilirea  cuantumului chiriei Parcul Logistic Agroindustrial”, pentru anul 2025.  Consilierii  au aprobat  examinarea problemei în cauză, dat fiind că a fost propusă în ordinea de zi. Nu au putut  să cadă de acord cu condițiile  impus cerute de  arendatorii  frigiderului în cauză Inclusiv și au cerut  amânarea problemei date pentru o ședință viitoare.  Ar fi la mijlocul nehotărârii  și motivul că fondatorul se află în   litigiu de judecată cu  arendatorii  acestuia , care durează și nu  dețin  încă o  hotărâre a instanței de judecată.