Recent am avut parte de o călătorie impresionantă la frații noștri de peste Prut, în județul Prahova. La invitația prietenilor noștri, lui Marin VĂCĂRELU și a Mariei BOGDAN, în colaborare cu primăria Drajna am participat la un concert de caritate pentru colectarea de fonduri pentru schimbarea acoperișului Liceului „Nicolae CASSO” din Chișcăreni.
Comuna noastră Chișcăreni este înfrățită cu această localitate din România, iar scopul vizitei noastre a fost de a întări legăturile dintre noi și de a participa la acest concert. În timpul vizitei am avut parte în prima zi de întâlniri oficiale, dar și de întâlniri de suflet în Drajna. Mai apoi am întreprins o vizită în primăria comunei, cu primara Violeta GONTEA și cu angajații instituției. Atmosfera a fost una caldă, ca între frați, iar discuțiile s-au axat pe viitoarele proiecte și colaborări. Marin VĂCĂRELU s-a îngrijit pentru noi să avem o agendă destul de plină. Pe parcursul zilei de luni am mai vizitat gimnaziul local, unde am discutat cu profesorii și elevii, am făcut popas la biserica și cimitirul din comună, un loc de suflet pentru comunitate. Impresionantă a fost și întâlnirea cu părintele Lucian. Moara de Apă, un important obiectiv turistic, muzeul din casa interpretului Traian FRÂNCU. Memorabilă a rămas pentru noi și întâlnirea cu Consiliul local Drajna, cu ex-primarul Mihail GAVRILĂ, care a stat la baza acestei înfrățiri. Una din momentele emoționante a fost reîntâlnirea cu Maria MATACHE. În anul 2009, această doamnă a organizat o vizită de studii în România pentru 12 cetățeni din Basarabia, printre care m-am numărat și eu, alături de Viorica IGNATIUC.
În acea vizită am împărtășit primarului dorința de a oficializa o relație între localitățile noastre Chișcăreni și Drajna. Nu după mult timp o delegație din România din această localitate a sosit la noi, la Chișcăreni pentru a ne cunoaște mai bine. Acordul de înfrățire a fost semnat în anul 2014, când doamna primară, GONTEA preluase deja funcția de primară. De-a lungul anilor, Marin VĂCĂRELU a fost cel care a menținut vie relația de prietenie între localitățile noastre. Tot datorită lui Chișcăreni a fost adusă în atenția presei din România, prin articolele realizate de Maria BOGDAN în ziarul Ploiești. Ei împreună au contribuit la numeroase companii umanitare pentru locuitorii din Chișcăreni: ajutorarea familiilor defavorizate în preajma sărbătorilor de Crăciun, sprijinirea familiei TRINCA după un incendiu devastator, loturi de cărți pentru biblioteca și pentru Centrul,, Dialog”, strângerea de fonduri pentru operația de ochi a Alinei CIOCLEA , colectarea de fonduri pentru amenajarea parcului din localitate, colectarea de fonduri pentru schimbarea acoperișului liceului și altele.
Această vizită nu a fost una oficială, ci și una profund emoționantă. Reamintindu-ne cât de prețioase sunt legăturile dintre comunități și cât de mult contează oamenii care fac totul posibil. Nu sunt cuvinte care ar putea exprima mulțumirile noastre pentru acești scumpi oameni, care au o mare dragoste față de Basarabia, în special pentru Chișcăreni.






