După alegerile prezidențiale de la noi, credeam că nimic nu mă poate...

După alegerile prezidențiale de la noi, credeam că nimic nu mă poate uimi

27
DISTRIBUIȚI

Am mers, ca om cu inima română, și-am votat pentru o Românie încă mai bună, încă mai puternică cu o bunăstare a oamenilor în creștere continuă în Uniunea Europeană, acolo unde este și al nostru loc a Basarabiei mult pătimite.

   Dar să iasă Georgescu? Lupta asta a rușilor e atât de nevăzută, sau noi încă ne îmbătăm cu apă chioară? Eu nu atâta am rămas uimit, cât dezarmat în fața naivității noastre. Ni se pare că oamenii, mai cu seamă alegătorii, sunt persoane cu discernământ, care întâi vor da o căutare pe Google, apoi vor vota – nu invers.

Pe partea aia de Prut nici măcar n-a fost un Șor să cumpere voturi. A fost o armată de boți putiniști, care a cumpărat vizualizări. Eu nu știu dacă noi înțelegem, pe bune, proporțiile dezastrului ce se poate întâmpla la parlamentare, dacă nu se ia atitudine. Combaterea falsurilor nu mi se mai pare soluție funcțională, pentru că nu-s atâția oameni capabili să combată, câte falsuri ce conving.

Aici e nevoie de unitatea cetățenilor și a guvernării.

   Și ne place nouă sau nu, avem un singur partid pro-european la guvernare și tare mă îndoiesc că altele, chiar dacă pretind a fi, sunt cu adevărat susținători ai acestui vector. E momentul criticilor constructive și al schimbărilor de atitudine. Tare puți timp avem. Tare puține lucruri înțelegem cu adevărat.

   Să privim peste Prut, să ne rugăm și să învățăm cu Doamne ajută!