Bun găsit, Tăicuță-n poza din fereastră,
În mansarda casei, unde mi te-am pus,
Să avem în taină întâlnirea noastră,
Eu să-ți spun necazul… să-l asculți de sus…
Nu… nu-s chiar necazuri… e doar golul mare
C-am venit acasă unde nu mai ești,
Că m-afund în dorul-mi ca într-o vâltoare
Pân’ ce simt c-aievea, Tată, mă privești!
Știu c-aveai durerea să mă știi plecată
Atât de străină, colo-n depărtări…
Dar tu, scump Tăicuță, chiar și-acum mă iartă!
Am scris cartea noastră, despre azi și ieri!
Știu, îți simt în taină brațul de părinte
Mângâindu-mi fruntea plină de regret…
Mut fotografia în duruta-mi minte
Și privirea-ți caldă o simt până-n piept.
Clipă de grandoare și de feerie
Ca atunci când, mică, te mândreai cum spun
O poveste lungă sau o poezie
Și omului grabnic, și omului bun…
Rămâi, Tată, mândru în fotografie
Stând în Casa Mare, unde mi te las.
Mă duc să spun lumii altă poezie
Despre re-ntâlnire… despre bun rămas!







