Din conștiința datoriei, am toate motivele să cred că, atunci când avem daruri de suflet pentru cineva, trebuie să fim vocali. Omului în timpul vieții să-i spunem aprecierile pe care le merită, dovadă că-l cinstim și-l prețuim. Gestul ar echivala cu un buchet de leac.
Lui Ion HADÂRCĂ, conaționalul nostru de la Sângerei, care este „ leagănul lăsat de Dumnezeu,” avem să-i cântăm Imn de laudă continuu, întru recunoștința pentru iubirea-i exprimată necondiționat fără de noi, cei de la vatra strămoșească. Mărturisim că lângă cetatea ideală a lui Ion HADÂRCĂ ne găsim adăpost.
Domnia-sa are notorietate națională și merită să-l cunoaștem mai bine, pentru că are har de la Cel de Sus. Ne mișcă sufletește deschiderea generoasă de susținere prin implicarea domniei sale la rezolvarea diverselor probleme. De-a lungul vieți păstrează sensul august al umanului, alege cu discernământ legea vieții după care să existe. Își păstrează intact demnitatea. Uimește prin capacitatea sa de a dura și îndura, astfel că nu-și face libertatea și demnitatea negociabile. Acest respect de sine al lui Ion HADÂRCĂ îl apreciem mult. Fiind cinstit, s-a aflat mereu într-o relație de esență cu adevărul și dreptatea, obținând locul înalt în ierarhia morală a comunității.
O asemenea personalitate cu avere spirituală are căutare la bursa de valori, scrie glorios istoria neamului. În anii de renaștere națională, Ion HADÂRCĂ, primul președinte al Frontului Popular, cu formula „Pace vouă!”, ne-a adunat și unit la Marile Adunări Naționale. Este considerat, pe bună dreptate, Arcul Deșteptării Naționale și cârmaci al destinului țării.
Dosarul formării intelectuale a lui Ion HADÂRCĂ s-a produs sub semnul eleganței sufletului în cetatea de la Sângerei. Baștina i-a vegheat destinul. Într-un poem se-ntreabă: „Cine-ar putea mai drept să ne-mplinească?!/Să ne-nțeleagă cine? Mai ușor/Decât această vatră părintească/Alintătoare albie de dor.”
Zicerile sale de altădată rezistă și astăzi: „Ce-a fost mai pur am luat de-acasă…”
Glia părintească îi poartă de grijă. După perdeaua Cerului, prin geam, din eternitate, îl privesc părinții Nina și Dumitru, împăcați că fiul lor Ion menține focul din vatra sângereiană.
Cu „Darul vorbirii” tot de la ei s-anzestrat, mărturisindu-ne în versuri: „ Cu el mă apăr, cânt și nu atac,/…și mă-ntorc în Cuvânt, în scutul vorbirii…” Recunoscător pentru toate moștenirile străbunilor, se angajează: „Să învăț al spicului destin-/La chipul Țării să mă-nchin…”
Noi, sângereienii, avem să-i mulțumim pentru neuitare, pentru înveșnicirea cu prezența în fapte ale iubirii și dorului pentru al nostru Sângerei.
La menirea mea de profesoară de limba și literatura română, care am ales să îmi scutur spicul vieții la baștină, l-am avut dintotdeauna suport spiritual la orele mele în fața elevilor pe poetul, publicistul, academicianul, tribunul Ion HADÂRCĂ. Cu textele sărbătoritului de astăzi, situate la nivel de înălțime profundă a conștiinței, simțămintelor, înțelepciunii, am cultivat tinerilor vlăstare valorile perene ale neamului.
Suntem privilegiați că l-am avut prezent la organizarea și inaugurarea bustului lui Mihai Eminescu din scuarul liceului ce-i poartă numele, la nenumărate manifestări, precum „La baștină mi-i sufletul”, Festivalul „Închinare la Luceafăr” și la lansările de carte ale corifeului neamului: „Lut ars,” „Dorul vorbirii”, „Ambasadorul Atlantidei”, „Helenice”, „Cetățile albe”, „Albe cetățile negre”, „A fi în timp”, „Arena cu iluzii”, „Tezaurul zilei de 27 Martie 1918”…De la aceste întâlniri de suflet cu Ion HADÂRCĂ, elevii au luat lecții de credință, cumsecădenie și iubire de adevăr.
Fiu demn de al său cuib natal, ne-a lăsat moștenire imnul „Sângereiul dorurilor noastre”, lansat de Hramul Sfântul Gheorghe pe 6 mai 2003, muzica fiind compusă de regretatul compozitor Mihai DOLGAN, alt destoinic sângereian, rămas cu nume de lumină în inimile noastre.
Vrednicia lui Ion HADÂRCĂ slujește bunul mers al comunității. E nemulțumit și suferă când vede: „…sate-n paragini lăsate/Fără speranță ca fără puls…”.
Setea alimentată cu Pâinea și Cuvântul călește societatea cu Cultura Națională.
Un om cult e un om liber, iar cultura lui aduce prinos întregii comunități. Dacă nu e așa, ne lasă replica: „Riști să devii o ciutură spartă/De propria ta răstignire.”
Ca exponat al realității, activitatea multiplă a lui Ion HADÂRCĂ e incontestabilă, are o importantă funcție socială și este o prezență vie în viața politică. Își dorește ardent ca națiunea să se pătrundă de chemarea istoriei, deoarece: „…ceea ce se întâmplă acum la noi cu Limba Română, cu Istoria Românilor, cu febrila agitație comunistă de a justifica minciuna și raptul, inventând peste noapte noțiuni și națiuni, din păcate, confirmă ideea că drama noastră nu se încheie…”
Dintotdeauna e preocupat de „istoria fără retușuri,” oferă aranjamente importante, la nivel factual restructurează unele convingeri întru progresul social, întru valorificarea patrimoniului național.
În funcția de vicepreședinte al ASM, Ion HADÂRCĂ e beteala ce țese memoria, istoria și demnitatea, amintindu-ne: „Peste vremuri arse/ Arză tricolorul,/Noi suntem acasă,/Noi suntem poporul!”.
Trăiește intens căutările neamului, ne lasă povața: „Țara-i miezul unei pâini!”.
Așa-l cunoaștem – „Flămând de perspective și sublim”. Starea aceasta ne sporește apetența pentru activitatea domniei sale aflate în epicentrul politic și cultural întru vocația europeană.
Dacă ideea românească rezistă e și datorită trudei lui Ion HADÂRCĂ, care ne spune: „Am pe altarul Neamului tinerețea, energia, sănătatea.”
Tot ce am înfățișat stă dovadă că Ion HADÂRCĂ e destoinicul fiu al neamului și-l implorăm să spună din nou: „Îți propun acum, viața,/ Că nu te mai irosesc!/Cu cei ce par buni la față,/ Dar în spate te lovesc.”
Ajuns la ceas aniversar în luna lui august, îl asigurăm că frumoșii ani ai dumnealui sunt îi sunt „un timp al plinătății”. Îi purtăm prețuirea binemeritată și venim la izvorul verbului hadârcian să ne amintim cine suntem, ce vrem să fim, să-i urmăm Lumina…și nicicând nu vom întârzia în rugăciune să-i rostim versurile: „Doamne, Preasfinte,/Părintele Sfinților și Tatăl Părinților,” menține-l pe Ionică în timp și dă-i mulți și rodnici ani în pomul vieții!
