Ansamblul „Hecenii” au dus faima raionului și a țării

Ansamblul „Hecenii” au dus faima raionului și a țării

168
DISTRIBUIȚI

Ansamblul de dansuri populare „Hecenii” din satul Heciul Nou, s-au întors recent de la finala șoww-ului „Românii au Talent.” Dansatorii raionului nostru  s-au ales cu locul trei și premiul de 10 000 de euro pentru perforanta demonstrată. Dansatorii au încins scena cu un dans din Bucovina. Atât jurații cât și spectatorii au fost impresionați de evoluția ansamblului.

Ansamblul „Hecenii” au făcut spectacol vinerea trecută, 31 mai curent, în finala „Românii au Talent”, urcând primii pe scena concursului  cu un dans incendiar. După prestația spectaculoasă, cei patru jurați au fost impresionați de evoluția ansamblului.

 De menționat, că Ansamblul „Hecenii”, este primul ansamblu folcloric care a luat Goden Buzz, care  i-a asigurat accederea direct  în semifinala concursului. De atunci, ei au devenit extrem de populari, iar numele ansamblului a fost pe buzele tuturor, inclusiv ale demnitarilor de stat, a diasporei.

Apoi, în cadrul celei  de-a doua semifinale a concursului „ Românii au Talent”, ansamblul „Hecenii” a impresionat publicul și jurații cu un alt dans popular.  Dansatorii au reușit să se califice în finala concursului „Românii au Talent” alături de  alți 10 concurenți. Este  primul ansamblu folcloric ajuns în finala „Românii au Talent”. Apropo, un merit deosebit este al  coreografului acestor copii, Dionisie COBILAȘ, care de la vârsta de 19 ani conduce acest ansamblu. Chiar dacă anul trecut a fost concediat, el nu a cedat. Ci a muncit cu copiii căpătând semnificație de simbol, de miracol. Am putea, evident, găsi mai multe explicații, dintre care una mi se pare esențială: deși tineri, ei se ambiționează să cucerească culmi în arta coreografică grație faptului că reprezintă, cu mijloacele pe care nu dispuneau până acum ființa noastră, marca antologică ce ne este caracteristică sau – mai simplu spus – felul nostru de a fi și de a înțelege lumea.

Nu pot să nu amintesc cu un asemenea prilej de memorabila spusă  a lui Mihai Eminescu despre dans:  e „o sărbătoare a sufletului”, ca o „rugăciune cucernică”, „simt că sunt o parte a totalității” și că e „ceva dumnezeiesc” în acest sentiment.

E ceea se simțim și noi  în acest contact – care e profund sufletesc, „sărbătoresc”, liturgic – cu „Hecenii” în care dansatorii, printre ei fiind talente înnăscute de felul Ștefan CHIRONDA, Denis BANTUȘ, Mihai GĂLEATĂ, Daniel GĂLEATĂ, Adrian POSTORONCĂ, Iulian POSTORONCĂ, Marius GONCEAC, Ionuț RUSU, Cristian PELTU, Daniel COREȚCHI, Olga VIERU, Aliona PALAGNIUC, Valeria PROCIUC, Mădălina ARCEA, Victoria  ZOLOTUȘCA, Ana- Maria PATRAȘCU, Marionela GASIAN,  Ionela DONȚU, Andreea COBILAȘ, Ana OBOROC, nu pur și simplu dansează, ei exprimă – vorba marelui nostru poet – o totalitate care este poporul și întreaga sa istorie.

De ce vorbesc despre istorie în cazul dansului? Fiindcă dansurile de felul Călușarilor, faimoasa Horă și altele, ne duc în adâncurile timpurilor, când ne zămisleam ca entitate și ca unitate etnică.

Aceste frumoase succese ale ansamblului „Hecenii”, meritul fundamental al coreografului Dionisie COBILAȘ, este acela de a  fi antrenat repertoriul ansamblului pe câțiva piloni coreografici bătuți adânc, ca niște țăruși de aur în istoria satului Heciul Nou, a raionului Sângerei și a întregii Moldove. El și-a însușit adânc și o altoiește și discipolilor săi- conștiința că Hora, și toate dansurile de tipul horal,  e de o complexitate nemaipomenită. Acești tineri își creează conexiunea între  vis și realitate-reîntregirea în spațiul hărăzit de Bunul Dumnezeu. Un exemplu elocvent pe care e timpul să-l urmeze toți cetățenii de aceeași aspirație.