Ministrul Internelor la Sângerei „Îmbunătățirea securității și promovarea cooperării în vederea menținerii...

Ministrul Internelor la Sângerei „Îmbunătățirea securității și promovarea cooperării în vederea menținerii ordinii și siguranței publice”

47
DISTRIBUIȚI

Săptămâna trecută, Adrian Efros, Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, a efectuat o  vizită de serviciu în orașul Sângerei, unde a avut o întrevedere cu angajații Inspectoratului raional de Poliție, veteranii MAI, reprezentanții administrației publice locale de nivelul I și II și membrii serviciilor descentralizate, desconcentrate, primarii localităților din raion. La întâlnire au participat Vladimir Rusu, șef al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, Cristian Cainarian președintele raionului, Ivan Cebotari și Veronica Serbușca, vice-președinții raionului Sângerei, Igor Curca, șef-adjunct a Serviciului Teritorial Bălți a Cancelariei de Stat.

Scopul vizitei a fost de a discuta problemele legate de securitatea publică, identificarea și soluționarea provocărilor cu care se confruntă polițiștii în activitatea lor zilnică și de a găsi soluții pentru îmbunătățirea profesionalismului și a capacităților angajaților din domeniul afacerii interne.

În cadrul ședinței  la Inspectoratul de Poliție, ministrul a menționat că sistemul afacerilor interne se confruntă cu un șir de provocări, în contextul războiului hibrid.

” Este foarte important ca fiecare angajat să se implice cu profesionalism și devotament în segmentul său de activitate, iar prin transparență și implicare veți obține rezultate în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor, astfel încât cetățenii să se simtă  în siguranță. Rolul Dumneavoastră  în menținerea siguranței publice rămâne esențial pentru promovarea dezvoltării și respectarea angajamentelor de integrare europeană”, a subliniat Ministrul Efros.

Cei prezenți au reafirmat angajamentul lor de a menține inspectoratul și de a urma misiunea de bază a afacerilor interne concentrându-se pe siguranța cetățeanului.

Ministrul a apreciat eforturile angajaților sistemului afacerilor interne din Sângerei și i-a încurajat să continue să fie dedicați misiunii lor și să contribuie la consolidarea încrederii comunității în echipa MAI.

La fel, ministrul a asigurat angajații că se depun eforturi pentru a dota subdiviziunile MAI cu sisteme și echipamente moderne, astfel încât munca angajaților să fie mai eficientă. Deși criza regională solicită sistemul afacerilor interne la maxim,  în paralel se lucrează pe agenda de dezvoltare.

Astfel, în colaborare cu partenerii externi, va fi elaborat sistemul informatic de gestionare a dosarelor de contravenție, care va face munca polițiștilor mai ușoară și va permite readiționarea acestora spre alte activități.

Continuarea articolului citiți în ziarul „Ecoul nostru” de vineri,29 martie 2024