AFR Telenești în parteneriat cu Consiliul Raional Telenești a dat duminica trecută 28 ianuarie startul la Campionatul de minifotbal Telenești consacrat comemorării Conflictului armat de pe Nistru care va avea loc în perioada 28.01.2024- 02.03.2024. Toate meciurile din campionat se vor desfășura pe stadionul Arena ,,Olympus ,,Telenești.
După cum ne-a relatat Pavel Casian, șef Secție Cultură, Tineret, Sport la Campionat participă 14 echipe din satele raionului și totodată a Clubului de Fotbal Alba care aparține Societății Alba și care a sponsorizat ediția trecută a Campionatului: ,,Noi am stabilit un orar al meciurilor, astfel echipele pot veni la stadion duminică către ora anumită fără să stea în frig toată ziua. Este un program stabilit pe parcursul anilor adică bine afirmat în timp. Campionatul este dedicat memoriei celor cinci originari din satele raionului Telenești căzuți la Nistru în primăvara- vara anului 1992. Campionatul are loc anual în perioada 28 ianuarie- 2 martie și se termină cu totalizarea, înmânarea de medalii și trofee dar și depunere de flori la mormintele celor căzuți”, a precizat Pavel Casian.
Alexandru Tăburceanu, primarul de Chițcanii-vechi ne-a relatat că tradițional participă la acest eveniment sportiv:,,Am avut un consătean căzut la războiul de la Nistru pe nume Valeriu Cordineanu care a fost ucis mișelește într-o ambuscată organizată de gardiști lângă satul Gâsca. Atunci împreună cu Valeriu au murit încă 4 angajați ai Batalionului de Poliție Specială. Echipa noastră de minifotbal participă încă din 1995 la Campionatul respectiv astfel aducând omagiu consăteanului nostru dar și tuturor celor căzuți în acest război care ne-a fost impus”, a remarcat primarul de Chițcani.






