În ziua de marți, 9 mai era imposibil de deplasat spre Telenești or, spre centrul raional nu a circulat nici un microbuz. În schimb dinspre Soroca și Bălți au mers spre Chișinău, bară în bară tot felul de transport la comandă. Până la urmă am ajuns la Telenești unde am asistat la o ceremonie de comemorare a celor căzuți la război și un cros cu biciclete cu participarea copiilor dedicat Zilei Europei.
Iar acasă pe internet am văzut bannerul cu Stalin adus după cum am înțeles de la Sângerei. La Chișinău am văzut un fel de șabat al vidmelor unde numai lozinca scârboasă ,,покажем этим молдаванам!” nu mi-a fost dat să aud. Mă rog, conform constituției dreptul cetățeanului la liberă exprimare nu trebuiește îngrădit, pe de altă parte mă întreb de ce lumea se dă prostită, amăgită de hoți și trădători de neam?
Dar hai să ne determinăm ce-i cu acest 9 mai… De regulă, în orice țară din Europa se organizează la 8 mai comemorări ale celor căzuți -la mormintele soldatului necunoscut, cimitire și memoriale.Anume la 8 mai fiindcă la anume în această zi, mai curând seara, orele 22 și 5 minute la Potsdam, o suburbie a Berlinului s-a semnat actul de capitulare a Germaniei. Stalin a decis altfel – odată ce fusul orar al Moscovei diferă de cel al Berlinului cu două ore s-a decis că Ziua Victoriei să fie serbată anume la 9 mai, când la Moscova ora arăta 5 minute spre ora 1 a zilei următoare.
Dar asta nu e totul – doi ani mai târziu Stalin a anulat această zi a Victoriei temându-se de un complot a milioanelor de tineri schilodiți trupește și sufletește de război. 9 mai au decis să fie serbat sub Brejnev, în 1965, tot atunci în școli au început să afișeze listele celor căzuți. Aveam opt ani, țin minte acest moment cum sătenii mei, cu o medalie două în piept au ieșit rușinați parcă în fața generației tinere. iar peste 20 ani la memorialul din Chișinău student fiind vedeam mulțime de veterani din Chișinău plini cu medalii, cântecul ”Deni pobedî” care răsuna la nesfârșit, iar întrei ei nici un moldovean dar cei mai curios – nici un invalid în cârje! Adică peste ani o zi de comemorare pe un teritoriu rupt cu hapca de la o altă țară nu era posibil!
Iar acum istoria se repetă. Prin 1994 au legalizat partidul comuniștilor.
Continuarea articolului citiți în ziarul de vineri,12 mai 2023.






