De ziua Mondială a Poeziei Biblioteca Publică Raională ”Vasile Alecsandri” a organizat o întâlnire de suflet cu Lilia Plinschi, autoarea culegerii de versuri ”Din camerele inimii”, astfel în cadrul evenimentului fiind dat startul Campaniei Raionale de Lectura cu genericul ”Tot raionul citeste aceiași carte”, unde a fost propusă pentru lectură apariția editorială respectivă.
Pasionații de poezie, bibliotecarele bibliotecilor publice din rețea și cititorii au fost salutați de către invitații speciali: Alexandru Taburceanu, vice președintele Consiliului Raional, Pavel Casian,șef Secției Cultură, Tineret și Sport, Maria Vleju, șefă adjunctă la DGE Telenești, Violeta Florean și Olesea Cațer, specialiste la Secția Cultură, Tineret și Sport . Dumnealor au lecturat și expus impresii frumoase despre creația doamnei Plinschi. La acest deosebit eveniment ne-a onorat cu prezența actrița Inga Petică,originară din Telenești, care activează la Teatrul Republican „Luceafărul” din Chișinău, în lectura căreia am ascultat poezia emoționantă „Mulțumesc” de Lilia Plinschi .
Această întâlnire, un dialog deschis cu cititorii s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și prietenoasă. Utilizatorii unor biblioteci comunale au lecturat cu multă pasiune poezii din cartea „Din camerele inimii”. Stropii de lumină din cartea autoarei se răsfrâng peste sufletele celor care o deschid și fie ca cei care o vor mai deschide în continuare să le lumineze„camerele inimii” și să le schimbe viața spre mai bine și bunătate. Colegii de breaslă Elena Druță de la Biblioteca Publică Inești și Alexandru Chelea, de la Biblioteca Publică Bănești au încântat inimile celor prezenți cu vocile melodioase,interpretând câteva melodii. Această întâlnire a fost cu adevărat o sărbătoare de suflet, după cum au menționat unii participant:
”Am fost onorată să fiu printre admiratorii poetei din Telenești, doamna profesoară Lilia Plinschi, să o redescopăr prin ochii celor, care î-au îndrăgit versurile sincere, calde. Aplauze organizatorilor evenimentului și protagonistei!”, a menționat Maria Vleju, șefă-adjunctă la DGE Telenești
”Recunoscatoare și emotionată până la lacrimi am fost când am lecturat poezia „Multumesc” scrisa de dna Lilia Plinschi. O inima cu atâtea camere încîrcate cu căldura, bunătate, modestie și iubire pentru orice lucru mărunt, poate bate neîncetat!!!”, a spus la rândul ei actrița Inga Petică.
Remarcăm că Lilia Plinschi, pedagog, este una din cel mai prolifice poetese locale, autoare a câteva culegeri de versuri. Tematica poeziilor înmănuncheate în această plachetă este variată și deosebită: mama, patria, grai, baștina, casă părintească, etc.






