8 Martie, soarele a răsărit să vă sărbătorească

8 Martie, soarele a răsărit să vă sărbătorească

27
DISTRIBUIȚI

În martie renaște natura, soarele ne mângâie și ne încălzește cu razele sale. În luna lui Mărțișor marcăm și sărbătoarea celei mai scumpe ființe – Femeia.  Dacă ne întrebăm care este cel mai frumos dar pe care ni l-a hărăzit Dumnezeu, sigur vom spune că a creat femeia. Frumoasă, puternică, dulce ca un surâs de copil, senină ca o zi de primăvară și fermecătoare ca un basm străvechi, ea este cea mai importantă ființă din lume, fără de care întregul univers nu ar exista.

8 Martie, soarele a răsărit să vă sărbătorească, cerul vă creionează frumos chipul angelic și vântul rebel poartă mireasma plăpânzilor ghiocei care duce pe fiecare petală mirosul făpturii, dragele și scumpele noastre, căci sunteți începutul tuturor începuturilor, bunătate fără margini și iubire nesfârșită. Toate comorile ascunse și nevăzute ale acestui univers nu le găsești, decât într-un suflet de femeie. Din el extragem seva vieții, din el adunăm tot ce-i mai prețios. Să ne fiți sănătoase, să aveți bucurii nenumărate, minunate împliniri, pace, lumină și tot sublimul pământului.