Iurie Brașoveanu și templul artisticului înălțător
Prin artă găsim modalitățile de a vedea frumosul. Pentru că a îmbrățișa arta e o onoare, a o înțelege – e o divinitate, iar a o dărui oamenilor e o necesitate vitală care mai devreme sau mai târziu iese din albia firescului răspândind fiorul etern cu care respiră doar artistul… Destinul, aspirațiile, individualul, expresia estetică aparte marchează indiscutabil opera unui creator de frumos.
Maria Țurcanu
Iurie Brașoveanu spune că filosofând ajungi să înțelegi. Înțelegând și simțind ajungi să faci pictură. O pictură integră, plină de înțelesuri. Pictura reprezintă intimitatea fiecărui artist. E ceea ce vede, ce simte un maestru. Iar muza nu mai e decât un element de legătură cu divinul. A iubi frumosul e un dar divin care se moștenește. Artistul spune că într-o pictură contează doar ceea ce simți. Arta e tot ce mai contează. Pictura, Grafica, Poezia… Iurie Brașoveanu afirmă că corelația grafică-poezie e de un mare ajutor unui maestru. „Arta e o continuă apropiere de sublim în timp, cu ritm, cu tactică, cu noi noțiuni și păreri, trecând prin etape de creație, faci artă diferită, dar integră. De fapt, pictura, grafica este sora de sânge cu destinul cuvântului, ambele având epicentru – sufletul, acolo unde se trezesc fiorii, acolo unde din lumină spre lumină se declanșează trăirea – cea care întotdeauna ne-a păstrat iubirea de viață.”
Voi remarca aici paleta diversificată a operei artistice, gen grafică a artistului plastic – scheme compoziționale, grafică de carte, opere ce identifică manieră conceptuală a marelui maestru. Viziunea proprie a artistului o regăsim în toate lucrările lui de valoare. Evoluția creației sale a cunoscut o ascensiune vădit triumfală pe parcursul anilor. Artistul te lasă să crezi că găsește fără să caute. E altul, mereu altul și când s-ar părea că e același: de la o perioadă la alta, de la o lucrare la alta. Surpriza pe care o oferă dumnealui în ultimul timp admiratorilor săi se numește grafică. Ea nu explică arta, ci o divulgă. Ca pe o mare taină, pe care o posedă, doar el, artistul. Arta lui Iurie Brașoveanu e perla din străfundurile oceanului. Atât de adâncă ca descifrare, e o artă-miracol, nelimitată în valori, învăluită în sentimentul cumpătat de sinceritate și credință. Creația lui, plină de sublim, de vibrații lăuntrice și contradicție interioară, descoperă poetul printr-o gingășie a Eului Creator. Nu poți să te apropii de arta Maestrului decât închinându-te ei, nu poți să o descoperi decât cu smerenie, deschizând abisurile unei profunde meditații. Creația lui Iurie Brașoveanu se prezintă ca o artă descătușată. „Punctul suprem spre care tinde un artist este libertatea,” ieșită din limitele limbajului plastic inhibat, o artă vitală prin esența ei de a reprezenta valorile umane cu o pătimită claritate de expresie.
E o creație matură, în care trăirile intense sunt trecute printr-o dozare moderată a spiritului, concentrând mesaje și motive predate raporturilor cromatice energic și priceput. Viziunea proprie a artistului o regăsim în cărțile multor poeți de la noi și din alte țări. A executat nenumărate picturi si restaurări de icoane în biserici din Țară și de peste hotare. Merită să amintim faptul că e autor e unor serii de creații de artă plastică și grafică. A portretizat o parte din vasta galerie a intelectualilor români și nu numai. Evoluția creației artistului a cunoscut o ascensiune vădit triumfală în ultimul timp. Reprezintă un interes deosebit prin reflecțiile la cărțile ilustrate, semnate de poeți din Moldova, România, Armenia, Israel, Brazilia, Italia si Cuba. Efectul vibrant coloristic între alb și negru unde sunt toate culorile Universului, dovadă elocventă a rolului decisiv ce ține de culoare, în marea afecțiune a maestrului, a făcut inconfundabil stilul operei lui. El a ridicat grafica de carte romanescă la o nouă treaptă expresivității acestei arte originale. Atent în discuții și filosof în vorbă, Iurie Brașoveanu e un artist plastic și poet deosebit, precum îi sunt deosebite privirea, firea și manierele. Structura gândirii sale se developează în spații diverse, în subiecte literare ce vin de la Eminescu, Blaga, Stănescu… Artistul plastic participă frecvent la expoziții de salon, galerii și expoziții personale. Măiestria sa e apreciată nu numai în țară, iar drept dovadă a acestei afirmații e faptul că lucrările sale sunt admirate în România, Canada, Siria, Turcia, Italia, ș.a. tari. Despre valoarea artistului plastic vorbesc în mod convingător distincțiile și premiile care i-au fost acordate: ,,AMBASADOR AL ARTELOR”, PREMIUL ONORIFIC „ANO MIRABILIS 2020 (2773 Ab Urbe Condita) ”- România. PREMIUL NAȚIONAL ,,GALEX”-Moldova. ,,JUSTICIAR UNIVERSAL ÎN ARTĂ”-România ș.a.
În viață maestrul este modest, fiindu-i străină îngâmfarea și orgoliul de a face impresia asupra cuiva. Suntem onorați pentru faptul că-l avem vertical, de mare calitate morală și artistică. Anul 2022 a fost destul de rodnic. PREMIUL ,,NICOLAE TONITZA”(pentru Arte)-România, TROFEUL ONORIFIC ,,MAGISTER POETARUM HONORIS CAUSA”- România”. DISTINCȚIA IMPERATORE VERBI „Șapte Inimi România”, acordată pentru calitatea de Președinte de Onoare din partea Republicii Moldova; DISTINCȚIA ,,POETICA HONORIS CAUSA” „Șapte Inimi România”, distinctive acordată exclusiv membrilor juriului din etapa de Gală; PREMIUL ONORIFIC „CÂNTECUL GINTEI LATINE (Vasile Alecsandri)” – pentru participare cu poezie, în etapa de gala, în afara concursului; PREMIUL ONORIFIC „ROMÂNIA REVOLUȚIONARĂ (Constantin Daniel Rosenthal) ” – pentru participare cu pictură, în etapa de gala, în afara concursului. PREMIUL CU TITLUL DE MERIT ,,MAGNIFIC”-Canada, PREMIUL ,,LIDO DELL’ANIMA AWARDS”-Italia, PREMIUL ,,DANTE ALIGHIERI”-Italia, PREMIUL ,,MICHELANGELO BUONARROTI”-Italia s.a. Asemănător cu punctele, liniile și culorile care îi stau mereu în cale spre eternul drum din absolut, către un cer senin și fără margini, precum îi este și sufletul. Iurie Brașoveanu pare a fi revenit din istoria antică la o seară înstelată, cu flăcările lemnului de măr și vișin, la o discuție ce nu s-ar sfârși până în steaua de dimineață și care nu ne-ar lăsa nici pentru o clipă în plasa melancoliei sau pasivității, ci te-ar păstra în gândirea abstractă ce duce în infinit, dincolo de soare, în împărăția cerului. Maestrul ne face în cele din urmă să credem că, „Arta plastică trebuie privită și înțeleasă ca un joc,” dar, cred, unul foarte matur și mult angajat în esteticul adevărat și în problematica și, antagonismul realității dure, în harul de a depista prin artă explorarea și de acum înainte a veșnicii rivalități dintre bine și rău, dintre sublim și nonvaloare, dar cu o mai mare ambiție și imparțialitate, cu o înaltă conștiință de sine în fața acestui templu care e artisticul înălțător, ce animă și ocrotește ființa umană de nesiguranță, pervertire, uitare și necredință.
Luni, 7 noiembrie, Iurie Brașoveanu rotunzește frumosul jubileu de 60 ani, o vârstă tânără pentru un artist pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu un har deosebit. Acela de a vedea sufletul oamenilor, un om minunat, deosebit prin calitățile cu care a fost înzestra de Providență și pentru felul Lui de a fi. S-a impus prin alese calități: omenie, corectitudine, bunătate, generozitate, răbdare, onestitate, sinceritate, demnitate, responsabilitate, înțelepciune. ESTE UN OM AL SUCCESULUI. Toate câte le-a obținut este grație muncii asiduie, efortului susținut și dăruirii, Ceea ce a făcut și creează, pornește din suflet, din inimă, din dragoste. La ceas jubiliar, stimate și distinse omagiat, Vă dorim multă sănătate și dragostea să nu lipsească nici odată din inima Dvs, căci ea este cea care Vă dă aripi pentru a zbura și a Vă apropia de Dumnezeu. Să vi se împlinească visele, căci ele prelungesc Viața, îi dau sens, semnificație să o fac mai frumoasă. Să găsiți întotdeauna în adâncul firii puterea de Vă mișca înainte, chiar și atunci când Vi se pare că nu o mai aveți. O aveți, căci Cel de Sus care V-a Creat este întotdeauna alături. Vă iubește și protejează. Zbor lung alături de oamenii dragi sufletului. Aveți pentru cine Vă înălța în apele limpezi, bucurii nemărginite de la feciorul Iurică, de la surioare, nepoți, vigoare, putere și rezistență, tinerețe veșnică sufletului și spiritului mereu în ascensiune. Fie ca toate florile și culorile toamnei să Vă zâmbească. Dumnezeu să Vă învrednicească de virtuțile Sale, să Vă umple de lumină sufletul și gândurile. Să aveți surprize neașteptate care să Vă facă să vibreze inima de bucurie și fericire. Păstrați-vă starea de spirit și echilibrul în orice circumstanțe. Dăruirea, fidelitatea și credința, prietenia și altruismul, încrederea și pasiunea să Vă fie amicii cei mai buni. La mulți și generoși ani, Maestre!






