Ion BAJIREANU din orașul Sângerei este copilul valului doi al deportărilor. Familia sa a căzut în plasa deportărilor în cel de al doilea val, cum s-a imputat, pe motive politice. Tatăl Grigore Bajireanu, fiind angajat al primăriei, secretar al autorității locale, a colaborat cu autoritățile românești.
Când a trebuit, i-a primit cu pâine și cu sare. Colaborarea cu românii a capului familiei, activitatea sa de muncă, acesta a fost motivul de deportare invocat de NCVD-ul stalinist, stăpân pe toate informațiile și pentru care familia a fost înscrisă în lista dușmanii poporului.
„Suferința a căzut cel mai mult pe copii și mama, pe fratele Constantin, care în urma decesului mamei a rămas să fie el și mamă și tată pentru frați și surori. Datorită lui noi am supraviețuit și ne-am păstrat grămăjoara ca familie. Când au venit „ncăvediștii” să ne ridice, el avea 15 ani. A reușit să fugă. Și dus a fost, până ne-a regăsit,fiind preluat de o familie din Lipcani, declarat al lor. Pentru suferințele în care s-a pomenit cu copii ei , mama s-a stins din viață, la 35 de ani. Nu tata ne-a căutat, fratele Constantin ne-a căutat. A reușit să se întregească cu noi, fiind încă mama în viață. El ne-a luat în grija sa. S-a luptat să nu fim dați la casa de copii din Buratia Mongolia și el să rămână fără noi..”
Acum Ion Bajireanu ,copilul de 6 ani deportat, la 12 ani eliberat, duce cu drag povara a peste 82 de ani împliniți. Nici nu-i simte. Se bucură de cei doi feciori, specialiști de calitate apreciați în Europa,de nurori iubitoare și nepoți, de fiul din preajma lor care-i ajută pe părinți. Pe el nu-l dor atât demult rănile sale sufletești, cât cea pentru fratele mai mare, Constantin Bajireanu, care practic l-a crescut, a onorat și ținut locul tatălui. Îl doare că vrednicul frate Constantin lipsește din lista oamenilor de la Sângerei care au suferit deportările, fiind victima valului al doilea. Îl doare această nedreptate, că Monumentul construit recent dedicat victimelor deportărilor din orașul Sângerei și raionul întreg , nu-i dedicat inclusiv amintirii fratelui său, de parcă nu ar fi fost victimă gulagului stalinist. Fratele său nu este în aceste liste și el se consideră umilit prin aceasta. Spune că nu are mai important pas și gest de făcut cât este viu și sănătos decât să reușească această reabilitare. Să înscrie numele fratelui Constantin Bajireanu. Dacă nu este alt loc pe fațada monumentului loc printre i liste cu multe-multe nume îl va scrie în locul numelui sau peste numele tatălui, de la care ei feciorii au avut atât de mult de suferit pentru că au fost feciorii lui și a trebuit să sufere de la această în Siberii de gheață. Grigore Bajireanu salvându-se pe sine, nu și pe ei, copiii lui. Nu judecăm pe nimeni. Nici Ion Bajireanu nu judecă pe nimeni, pentru nimic. Doar că corectează niște erori, mici scăpări și șterge cu greu o suferință cât cerul de grea. Suferința mamei sale, fratelui, suferința neamului, odată cu deportările celui de-al doilea val, din 6 iulie, 1941 .
