SOCIETATE

 Femeia reală

Sunt o persoană prea comună ca să vorbesc despre femei neobișnuite. Nu cred în femeie ca frumusețe de vitrină. Cred în femeie ca forță. Nici în femeia cu rol predestinat  nu cred. Cred însă în femeia care își alege partitura, în femeia cerebrală și-n femeia emoțiilor-pătimașă, complicată, câte odată chiar nebună.

Și nu dau doi bani nici pe cele care se cred superioare

Nici pe divine și mituri, nici pe „femeia la cratiță”, „femeia nevastă,” nici pe o femeie-etichetă, cred în schimb în femeile care plâng până li se umflă ochii și-apoi râd, care cad și se ridică fără o mână de sprijin, femei care pleacă în căutarea unui drum, femei care știu să fie altfel decât femei, care nu își camuflează frumusețea, sexualitatea, tremurul, plânsul, puterea în spatele unei măști.

Nici pe femeile trase la indigoul trendurilor nu pariez, femei artificiale și impersonale, când mă gândesc: ce frumoasă e femeia care nu se teme să fie ea, așa cum este, fără artificii superficiale și fără etichete lipite pe fruntea ei de alții. Femeia care știe ce mari îi sunt ochii și ce rotunde șoldurile, femeia care se îmbracă în roșu, pentru că se simte bine în roșu, care n-are nevoie de a-și țuguia buzele, pentru că nu vrea să semene cu nimeni.

Și dacă această femeie plânge câteodată, și ce dacă se trezește vorbind despre haine și rujuri și dacă nu știe să ascundă că iubește sau uneori chiar suferă nebunește? Cu ce greșește femeia care dorește să stea ore întregi de vorbă cu prietenele ei, să își povestească bucuriile și necazurile ore în șir? Și dacă nu și-a găsit dragostea încă  și dacă are aventuri și dacă îi plac bărbații din jurul ei?

Și mai cred, în sfârșit, în libertatea și îndrăzneala femeii de a fi o individualitate, nu un standard creat pentru ecranele televizoarelor. Aș vrea să văd mai multe femei  și mai puține șabloane pe stradă. Să văd femei care-și poartă cu demnitate soarta și se acceptă așa cum sunt. Care îndrăznesc să viseze și să spere în realizarea viselor cu orice preț, care să fie dispuse să-și asume toate riscurile  într-o simplă speranță de mai bine.

Mira Tănase, jurnalistă la Timpul