30
DISTRIBUIȚI

Festivalul Sarmalelor și Plăcintelor a revenit acasă

  După o pauză de câțiva ani, Festivalul Sarmalelor și Plăcintelor de la Chișcăreni și-a reluat activitatea. Duminică,2 octombrie,2022,Festivalul Internațional a revenit acasă datorită Consiliului comunal și primarului de Chișcăreni Ion Cioina, edil tânăr, care s-a dovedit a fi un bun organizator. El a convins un număr mare de agenți economici să susțină festivalul și să ducă faima lor de gospodari  și oameni de aleasă calitate. A fost organizată a X – ea ediție a festivalului tradițional vetrei sale și a continuat ceea ce a început și a inițiat primara Silvia Țurcanu încă în anul 2010.

 Vera TABARCEA    

    Evenimentul s-a desfășurat ca și în edițiile trecute, în parcul Grădina Boierească. Alături de 30 de colective artistice din raionul Sângerei,au participat colectivul „Poenița” din comuna Drajna, județul Prahova, România, ansamblul folcloric din regiunea transnistreană, Grigoriopol, „Stojarî”,colective din alte raioane ale republicii. De asemenea au fost prezent GAL-ul „Hora Ciulucului”, „Grădina boierească” a fost plină cu artiști și voia bună care au creat-o ,colective de dansuri populare, folclorice, vocale. A fost plină cu expoziții ale meșterilor populari și cu mesele pline cu bucate tradiționale, dominante fiind sarmalele și plăcintele, poale în brâu cum pregătesc la vatra Chișcăreni.

„ Este foarte bine că s-a revenit la organizarea festivalului Sarmalelor și Plăcintelor, că APL Chișcăreni continuă ceea ce am inițiat noi încă în anul 2010, a salutat în mesajul său fosta primară Silvia Țurcanu: „Mă bucur de prezența    fraților noștri de peste Prut, colectivul de la Drajna, România, împreună  cu Marin Văcărelu. Ideea organizării festivalului a apărut în anul 2010 atunci când am mers în vizită în România și ne-am înfrățit: Chișcăreni cu comuna Drajna din județul Prahova. Este o bucurie că după criza pandemică și alte crize prin care am trecut  s-a revenit la organizarea festivalului. Este ceva al nostru, de preț care nu trebuie  uitat, trecut cu vederea și care ne duce faima”,  a mărturisit Silvia Țurcanu.

 Reprezentantul delegației din România Marin Văcărelu a anunțat publicul cu bucurie că „Eu de acasă am venit acasă. Este salutabil că ați revenit la organizarea  festivalului care vă duce faima nu doar în întreaga Moldovă, dar și peste hotarele ei, în toată România. Noi, colectivul „Poenița” am primit invitația cu multă bucurie. Sunt mândru de Dvs, că ați revenit la organizarea festival, este un lucru care Vă caracterizează. Suntem bucuroși  că facem parte și noi din acest proiect și avem aceste punți de frați și frăție ”.

     Festivalul a început cu imnul satului Chișcăreni, interpretat de minunatele voci ale ansamblului- model „ Chișcăreanca”, condus de Zinaida Darie, compus de Raisa Pupăză. Invitația la tradiționala Horă de sărbătoare au făcut-o dansatorii    din localitate conduși de coreograful Igor Filarovschi. Iar cum se dansează, Hora, dansul popular au demonstrat-o tuturor faimosul colectiv„ Brâuleț”, cartea de vizită a raionului nostru ,cu maestrul coreograf Alexandru Balanici.

   Nina Blașco, conducătoarea colectivului din Grigoriopol, din Transnistria  a spus că au găsit la festival„ atâta pace, voie bună, lume ,cântec și tradiții frumos  promovate încât nu le vine să plece din acest loc. La alt eveniment mai faimos nu au participat. Au rămas frapate de invitația pe care o făcea la festival fanfara Casei raionale de cultură. Împreună cu dirijorul Ion Nisfoianu  a chemat tot satul și toată Moldova la festival prin melodiile sale. Ucrainencele au rămas încântate cum într-un sat ca Chișcăreni  se organizează așa evenimente și se promovează valori și tradiții și cât de uniți sunteți”. Și ele la rândul lor au uimit publicul festivalului. Au cântat  în limba ucraineană, dar și „Trandafir de la Moldova”.

   Primăria a avut parteneri în organizarea festivalului Secția raională de Cultură,  Valeriu și Anastasia Rusu, care au regizat și prezentat evenimentul, dar și Consiliul raional. Prezent la eveniment, președintele raionului  Grigore Corcodel a înmânat celor mai talentate gospodine, meșteri populari, colective artistice, Diplome  de merit și suvenire  și în mesajul de apreciere  a  spus că evenimente ca  în cauză  Festivalul ajută neamului să dăinui ască.

    Primarul Ion Cioina a intuit că festivalul a fost atât de așteptat încât va avea      spectatori- plină grădina boierească. La cei peste 400 de participanți, s-a mai adunat peste 1000 de spectatori. Pentru ei toți surpriza organizată de primărie a fost  prezența pe scena festivalului a maestrului Nicolae Glib.