DISTRIBUIȚI

Anul 2015 pentru toți tinerii din Sângerei a devenit un an semnificativ. Cu mândrie în suflet menționăm de fiecare dată că anume în acest an, orașul Sângerei a devenit Capitala Națională a Tineretului 2015.

 

Duminică, 8 noiembrie curent, orașulul a îmbrăcat haine de sărbătoare, devenind gazda unui concert răsunător.

Tinerii au avut ocazia să fie părtași la un show de excepție, cu lumini impresionante și muzică de calitate.

Grandiosul eveniment dedicat Zilei Naționale a Tineretului, a fost organizat de Ministerul Tineretului și Sportului în parteneriat cu Compania „Teleradio Moldova” și Radio „Moldova Tineret” în conlucrare cu Primăria orașului și Consiliul raional Sângerei.

Atmosfera de sărbătoare a fost una cu totul deosebită, deoarece în scena din Piața Independenței au evoluat artiști renumiți din Republica Moldova. Au încântat cu melodii live: Andrei IONIȚĂ, Irina CHITOROAGA, Guz & Kapushon, Miriam, Gândul Mâței cât și Dina MORARU, originară din comuna Cotiujenii Mici.

Evenimentul a fost transmis în exclusivitate în direct pe postul național de televiziune Moldova 1 și la postul de Radio Moldova Tineret.

Cu un mesaj de felicitare pentru tinerii adunați la sărbătoare a venit Andrei SPÂNU, Viceministrul Tineretului și Sportului, menționând: „Sunt extrem de fericit să fiu astăzi alături de voi, pentru a vă aduce un mesaj de felicitare din partea Ministerului Tineretului și Sportului. Dragi tineri, vă îndemn să luptați pentru această țară, să aveți grijă de ea, să aveți curaj de a merge până la capăt, ori, dacă noi tinerii, generația care suntem aici, nu vom face din țara noastră ceea ce ne dorim, nu vor face alții. Vă doresc să aveți curajul de a merge înainte, curajul de a lupta și să vă mulțumesc pentru că mulți din voi stau aici acasă și își doresc un viitor bun la ei în țară”.

În alocuțiunea sa, Gheorghe BRAȘOVSCHI, primarul orașului Sângerei a mărturisit: „Sunt onorat să mă aflu în aceste momente alături de dumneavoastră, în rândul acestor frumoși tineri. Mă mândresc cu voi, înseamnă că orașul nostru este tânăr, orașul nostru are viață, are viitor. Anul acesta Capitala Națională a Tineretului a fost orașul Sângerei și asta datorită vouă stimați tineri, pentru acțiunile dumneavoastră, pentru aceea că duceți faima orașului peste hotarele țării, raionului la diferite evenimente, olimpiade și competiții. Stimați tineri, dumneavoastră vă aparține viitorul și trebuie să îl modelați în așa fel, încât țara noastră să fie una europeană. Vă îndemn să aveți curaj și perseverență pentru a înfăptui lucruri frumoase. Nu în ultimul rând vreau să mulțumesc Ministerului Tineretului și Sportului, Companiei Teleradio Moldova pentru transmisia în direct a acestui frumos concert, tuturor artiștilor, prezentatorilor și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei sărbători”.

Continuarea o găsiți în nr. 50 al ziarului