După ce a făcut Cerul și Pământul, după ce a împodobit pământul cu mări și râuri, cu munți și șesuri iar pe cer a aprins Soarele și Luna cu puzderia de stele, Dumnezeu a hotărât ca toate acestea să le lase în stăpânire Omului, ca mai departe el să trudească la îngrijirea lor, el să se bucure de roadele propriei osteneli.
Pământul fiind mare Creatorul și-a împărțit grădina în popoare, fiecare primind în dar partea sa, ca să se poată deosebi de restul lumii.
Bun omul o habă de vreme, îi ajungeau darurile cerului și ale pământului, desfătându-se la văzul lor.
Dar de la o vreme a început să-i pară mai rumen și mai dulce mărul din grădina vecinului, mai mănos și roditor pământul din dreapta sau din stânga hotarelor sale, jignindu-l.
Nesătul, omul a pornit cu războaie să cucerească pământul care nu-i aparținea, să prade bunurile pentru care nu a vărsat sudoare. Barbarii tot mai des și mai des dădeau năvală peste popoarele blânde și muncitoare. Blând și muncitor i-a fost dat să fie și poporului din care au destins Decebal și Burebista, Ștefan cel Mare, Eminescu…
Aurul pe care-l tăinuiau Carpații, mult prea ademenitor pentru cei de nu-l aveau, peștele din râuri și mierea de albine, nemuncind pentru a le avea la picioare, aduceau puhoaie de barbari de tot soiul pe pământurile binecuvântate.
Continuarea citiți în n.33 din 20 august 2021
