Viața și sănătatea copiilor noștri este prioritară

Viața și sănătatea copiilor noștri este prioritară

14
DISTRIBUIȚI

În legătură cu cazurile tragice soldate cu decese și traume grave a copiilor în traficul rutier Uniunea Conducătorilor Auto (UCA)a Republicii Moldova filiala Sângerei vine cu prezenta adresare către părinți, titulari, alte persoane responsabile de viața copiilor. Vă rugăm insistent să aveți o atenție sporită asupra copiilor când ies în stradă, unde rămân unu de unul cu traficul rutier care, prezintă un risc sporit pentru viața și sănătatea tuturor participanților la trafic. Vă îndemnăm zilnic să discutați cu copiii ca, mereu să fie atenți. Ținând cont că încă sunt mici și nu cunosc regulile de circulație, este necesar să cunoască că  pietonii se deplasează doar pe trotuar,  strada traversează doar la trecerile de pietoni sau locuri special amenajate pentru aceasta. Respectarea normelor îi protejează de riscul în traficul rutier. Pe timp de seară, noapte nu permiteți copiilor ieșirea în stradă de unii singuri. Viața și sănătatea copiilor noștri este prioritară, nimic nu are o valoare mai mare.

Educația, cultivarea la copii din vârstă fragedă a cerințelor elementare de a respecta normele de comportament în stradă îi face ordonați, responsabili de a nu admite abateri de la normele circulației pietonilor. Un pericol sporit prezintă chiar și circulația cu bicicleta, alte unități de transport care, la prima vedere, par a fi ceva simplu, chiar socotit un joc, dar în stradă unde circulă autoturisme, camioane, alte unități de transport mari, ciclistul este supus unui risc sporit de pericol. Indiferent de statutul în calitate de care se află copiii noștri în stradă, doar dezvoltarea la ei a cerințelor necesare de comportament  îi va proteja de riscul traficului rutier.

Dragi părinți, împreună cu Dumneavoastră, cu instituțiile educaționale suntem obligați să protejăm viața și sănătatea copiilor noștri, neîncetat să cultivăm, să dezvoltăm la ei criterii, cerințe de a  respecta regulile de circulație care pe viitor vor da roade și va fi un garant de protecție a copiilor de riscuri rutiere. Viața, sănătatea celor apropiați are cea mai înaltă valoare și nu se compară cu nimic, or, când la ei totul este totul bine, ne simțim liniștiți și binedispuși.

VĂ DORIM CIRCULAȚIE ÎN SIGURANȚĂ LA TOȚI PRTICIPANȚII LA TRAFIC.