DISTRIBUIȚI

Viața este miracolul existenței, cel mai de preț bun pe care îl are omul. Acest dar minunat și preamărit al vieții a fost dăruit de Creator omului cu toate calitățile ei superioare, ale cugetării și sensibilității cu puterea de a înțelege, cu puterea cunoașterii și a vibrației în fața suferinței, bunătății și frumuseții. Viața este frumoasă, unică, irepetabilă, este un dar divin.

Doar în filmele artistice și romanele lirice omul este pregătit pentru moarte. Oricât am face pe eroul, afirmând că nu ne temem de ea, de cele mai multe ori susținem că am așteptat-o ca pe o sărbătoare, că suntem gata să o întâmpinăm ca pe propria nuntă, așa cum afirma regretatul poet GRIGORE VIERU, viața ne dovedește însă contrariul.
Ne temem de moarte, ne temem rău de tot. Fiindcă de la Iisus Hristos încoace nimeni nu s-a mai întors spre a trăi încă o dată frumusețile lumii în fața cărora veșnic rămânem vrăjiți. Ce trist e să închizi ochii pentru totdeauna, știind că nu poți lua cu tine nimic. Nici din ceea ce ți-e scump, nici din ceea ce ți-e drag. Și în același timp ce e bine e că nu putem lua. Căci acesta ar fi cel mai mare egoism. Infinit de dureros e să părăsești lumea unde ți-e dat să trăiești doar o singură dată…

Continuarea citiți în n. 17 din 23 aprilie 2021