Azi, în prima zi de an școlar, am predat două lecții de istorie în fața elevilor Liceului „MIrcea Eliade” din Chișinău. A fost cam dificil, căci m-am aventurat să-mi pun scopul de a dezvălui pe durata unei singure ore a destinului zbuciumat al părinților din părinți și străbunilor din străbuni, răstimp de multe secole.
Am subliniat neapărat importanța istorică a statelor românești medievale pentru păstrarea limbii române, credinței creștine și supraviețuirea neamului nostru, dar și pentru apărarea întregii Creștinătăți apusene în fața invaziilor din răsărit.
Cu referire la mișcările naționale din secolul al XIX-lea, am observat că, spre deosebire de Germania și Italia, care s-au unificat în rezultatul unor războaie sângeroase, Statul Unitar Român modern a luat ființă pe cale pașnică, conform hotărârilor istorice ale Adunărilor elective (Parlamentelor) de la Iași, Moldova, și București, Muntenia. Din nefericire, populația de pe pământurile dintre Prut și Nistru s-a unit cu frații de limbă și de neam cu întârziere, abia în 1918, pentru ca după 1940/1944 să sufere un nou act de ocupație străină ce s-a încheiat doar după prăbușirea Imperiului sovietic în 1991.
Continuarea citiți în n.35 din 3 septembrie 2021
