DISTRIBUIȚI

Drapelul  național, imnul de stat sunt elemente care ne reprezintă ca popor. A devenit tradițional, ca la dat de 27 aprilie, în fiecare an, să fie arborat drapelul de stat la fiecare instituție, în ogrăzi, pe parbrizele mașinilor, la piept. Se trezește sau nu devotamentul față de patrie a cetățenilor noștri și ce cunosc despre ziua de 27 aprilie am aflat într-un Vox Populi efectuat zilele trecute.

Mihai Dubenco, profesor de istorie, gimnaziul din satul Drăgănești: „Drapelul de Stat simbolizează trecutul, prezentul și viitorul statului nostru, reflectă principiile lui democratice, tradiția istorică a poporului, egalitatea în drepturi, prietenia și solidaritatea tuturor cetățenilor republicii. Tricolorul este arborat pe edificiile instituțiilor oficiale ale statului, la ceremonii și solemnități, și însumează toate aspirațiile spre libertate și democrație ale cetățenilor. Tricolorul este un simbol al dăinuirii și suntem datori să-l ocrotim, să-l onorăm, să fim demni de el. Folosindu-mă de ocazie aduc sincere mulțumiri tuturor cetățenilor care au contribuția la realizarea suveranității. Sunt mândru de această sărbătoare.”

Iurie Răcilă, antreprenor: „Cunosc ce sărbătoare  e pe 27 aprilie – e Ziua Drapelului de Stat, dar nu sunt chiar sigur dacă sunt mulți moldoveni care știu despre însemnătatea acestei date. În această zi arborez în ograda proprie steagul republicii, iar mulți vecini privesc sceptici. Optez pentru ideea cu timpul să avem un singur drapel, cel românesc, căci suntem frați și ne unește o limbă, o istorie, aceiași străbuni, aceleași culori.

Îndemn cetățenii noștri cât și străinii aflați  în Republica Moldova  să manifeste respect față de Drapelul de Stat.”

Marcela Guțu, mamă tânără: „ Cele trei culori ale stindardului național, reprezintă atât trecutul glorios al poporului, tradițiile și istoria, cât și aspirațiile de integrare europeană a Republicii Moldova.

Continuarea citiți în n.17 din 23 aprilie 2021