Trei ședințe convocate pe una și aceiași chestiune

Trei ședințe convocate pe una și aceiași chestiune

18
DISTRIBUIȚI

  Marți,31 ianuarie consilierii raional au fost convocați într-o nouă ședință extraordinară. Pe ordinea de zi  a fost inclusă o singură chestiune „Cu privire la examinarea Notificării Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat nr.1304 din 20 12. 2022. La ședință dată consilierii urmau să ia act de notificarea emisă și să abroge parțial decizia nr. 6/1 din 07.12 2022.”Cu privire la examinarea înștiințării”.

 Ca să deschidem parantezele. Înștiințarea ține de Biroul de Probațiune Telenești. Încă în 7 decembrie a venit către Consiliul raional cu o solicitare prin care a obligat consilierii să pună în aplicare Decizia Judecătoriei Bălți. Aceasta prevedea pentru Grigore Corcodel privarea de dreptul de a ocupa funcția de președinte al raionului pentru o perioadă determinată de timp: de la 11 noiembrie 2022-până la 11 noiembrie 2023.  Prin decizia respectivă consilierii au pus în aplicare și au luat act de notificarea Biroului de Probațiune. În funcția de președinte interimar pentru perioada de suspendare a fost ales Ivan Cebotari. Din partea Oficiului teritorial Bălți și Cancelariei de Stat din start li s-a sugerat consilierilor că  ar  fi adoptat o decizie ilegală, întrucât legea nu prevede interimatul funcției de președinte. Potrivit  consilierului Cernei„ noi nu am avut dreptul să alegem președinte interimar, atâta timp cât funcția nu este vacantă”.

 A fost notificată și această decizie  și s-a cerut abrogarea parțială; punctele 2 și 3  ale deciziei din 7 decembrie. Din 30 de consilieri prezenți, cu 16 voturi pro și 12 abțineri, aleșii locali au anulat punctul 2 din decizia nr.6/1 din 07.12.2022, prin care „ Ivan Cebotari se privează de dreptul de a ocupa funcția de președinte interimar”. Cebotari a rămas și fără funcția de președinte și fără mandat de consilier raional. În continuare raionul va fi administrat de un vicepreședinte și de interesele care  sunt mult deasupra  intereselor cetățenilor. Pe una și aceiași  chestiune legată de funcția de președinte al raionului, s-au convocat trei ședințe, suplimentar de cele programate. O ședință a Consiliului raional „înghite”  nu puțini bani publici – 32 mii lei, chiar și aceasta din 31 decembrie , cu o singură chestiune pe ordinea de zi.

   „ O sută mii lei s-au dus pe apa sâmbetei, pentru că se merge pe interese și nu  se respectă legislația,” s-a referit la situația din Consiliul raional consilierul Ion Roșca. Dintr-o eroare – în altă eroare cu plata de suta de mii plecată în vânt și nici un interes al cetățeanului soluționat.