DISTRIBUIȚI

La 19 octombrie, marcăm Ziua Justiției. Aceasta are menirea de a întări rolul și importanța puterii judecă-torești, ale partenerilor justi-ției, ale tuturor oamenilor legii în încercarea de consolidare a statului de drept. Misiunea instanţei este de a înfăptui justiţia în numele legii, în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
(Interviu cu Președintele Judecătoriei Sângerei – Ion POPESCU)

– Ce înseamnă Ziua Justiției pentru Dumneavoastră și cum este marcată în cadrul Judecătoriei Sângerei?

I.POPESCU: Inițial, Ziua Juristului a fost denumită ca și Ziua lucrătorului din sistemul judiciar, deoarece întrunea mai multe ramuri: procurori, judecători, avocați. Ulterior, ea a fost modificată printr-un decret al Preşedintelui RM, fiind numită o zi unică – Ziua Juristului. Aceasta este ziua profesională a tuturor celor care activează în domeniul justiţiei şi sunt în stare să asigure respectarea legislaţiei, jurisprudenţei, atât în raporturile interne cât şi cele externe. Desigur, ca şi toţi juriştii, consemnăm şi noi această sărbătoare profesională prin adunarea colectivului şi adresarea mesajului de felicitare colegilor. Dacă vorbim de sărbători, atunci a-şi vrea să menţionez că la data de 25 octombrie se sărbătoreşte „Ziua europeană a justiţiei civile” şi cu acest prilej, an de an, organizăm acţiunea „Ziua uşilor deschise” pentru toţi cetăţenii care sunt interesaţi de modul de funcţionare a sistemului judecătoresc, precum şi informarea lor despre posibilitatea de a-şi rezolva disputele private şi a-şi afirma drepturile. Spre regret, cetăţenii nu prea sunt interesaţi să înțeleagă cum, într-adevăr, are loc procesul de realizare a dreptății. Mai mult vin elevii claselor a XII-a, ei chiar asistă la un proces de judecată, li se prezintă instanţa, colaboratorii, sunt asigurați cu pliante și informații utile.
– Cum credeți, care sunt cele mai mari lacune ale sistemului judiciar?

I.POPESCU: „Sistemul judiciar este bazat pe legi, care, după cum știți, nu se discută, dar se execută, și noi nu vedem lacune în executarea legilor sau în activitatea de zi cu zi. Avem probleme, dar nu lacune, însă pentru fiecare problemă există soluţii şi noi ne străduim să le depăşim prin executarea legilor şi efectuarea dreptăţii. La baza înfăptuirii actului de justiţie stă Legea, pilonul principal pe care se bazează un sistem judiciar perfect. Ce ne-am dori mai mult, este ca presa să facă publice hotărârile judecătoreşti, cazurile de rezonanță, să mediatizeze procesul nostru de muncă pentru ca societatea să cunoască că nu avem ce ascunde, ba chiar suntem foarte transparenți și deschiși oamenilor.”
– Cum ar fi posibil de eliminat corupția în justiție pentru ca să avem un sistem perfect de drept?

I.POPESCU: „Am să fiu dur, dar am să vă spun direct. Nimeni nu neagă că există fenomenul corupţiei în ţara noastră, el persistă aproape în toate ţările din lume, însă cu intensitate diferită. Corupţia nu există doar în sistemul judecătoresc, ci în toate domeniile, dar asta nu ne dă dreptul de a spune că toată lumea este coruptă, vorba din popor „pădure fără uscături, nu-i”, însă noi trebuie să luptăm cu acest fenomen prin educarea copiilor, prin respectarea legilor, prin aplicarea diferitor mecanisme anticorupţie, cel mai important este prin aportul şi atitudinea fiecărui din noi la prevenirea şi lichidarea acestui fenomen.
– Foarte mulți tineri aleg dreptul la instituțiile de învățământ superior. Ce sfaturi le puteți da?

I.POPESCU: „Dreptul este un domeniu destul de vast, interesant şi util, dar ca să-ţi alegi această profesie trebuie să-ţi placă. Această meserie se învaţă practicând-o pentru că la facultate mai mult te îndrumă ce trebuie să înveţi şi unde să cauţi ca să găseşti informaţia. Atunci când aplici…

continuarea o veți citi în numărul 39 al ziarului din săptămîna aceasta