Această convingere mi-o dă cu asupra de măsură însăși vița.
Într-un memorabil eseu sensibila la frumos o scriitoare spunea că în ziua când ți-e dat să întâlnești un poet ceva se schimbă in ființa ta spirituală. Cred că e vorba de acel fior de comuniune cu înaltul și adâncul din noi, cu eul nemuritor.
Pentru mine întâlnirea cu un om care poartă însemnul generozității, opus indiferenței, este o neașteptată bucurie, precum o sărbătoare a sufletului pe care ne-o dă întreagă numai singur visul. Dacă ar fi mai mulți ca El, încă n-am pieri așa lesne. Gândindu-mă la el, la poet ca exponent superior al umanității, nu pot să nu-mi îndrept gândul spre unul dintre poeții acestui meleag sângereiean, la acel Iurie Brașoveanu care pe lângă multe alte calități deosebite o are și pe aceea de a nu fi aruncat nicicând cu nici o piatră în nici un semen de al său,. Iată și acum, mi-a fost dat să mă bucur zilele acestea de poezia zilei „ Lumina din umbră”, semnată de Iurie Brașoveanu. Iuliana Cozma, din România scria în prezentarea poeziei că: „ Iubirea înseamnă lumină, iar lumina aduce iubire. Uneori, în „ acest urcuș” numit viață în care venim și trecem precum o umbră neobservată, însă mereu prin făgăduința luminii, dornici, alergăm fără oprire spre iubirea pe care o visăm. Și părem atât de mici, dar putem deveni dintr-odată „ zmei zburători”, ajungând până la astre, când iubirea ne cuprinde cu divinitatea ei și ne înalță în paradisul fericirii. Visarea profundă, dorința, dorul, păstrează necontenit lumina în sufletul căutător de liniște în care se nasc strigăte de iubire, ce răsună ca un ecou în adâncul sufletului răscolind mereu chemarea. Răvășitoare „ picături de iubire” aprind ființa lăsând-o în doruri necuprinse, deși iubirea este temeiul și virtutea fără de care nu s-ar putea trăi. Când iubirea trezește simțirile trăirii profunde, cuvintele nu sunt niciodată de ajuns. Și cum putem chema iubirea? Prin care colț al spațiului cosmic o găsim atunci când o simțim că e cu noi…și nu e! Poate doar gândul suav ca o „ LUMINĂ DIN UMBRĂ” este raza neștiută cu năzuințe, care duce de ani și ani spre sublimul abis al iubirii.
„ Sunt o sclipire ce te înconjoară/Văd din lumina umbrelor cum vii/În cartea Sfântă a vieții mele care/ Din soarta ta cu lacrimă o scrii””
Continuarea citiți în n.47 din 19 noiembrie 2021
